Home Economic-Financiar Hotelierii din București se reprofilează pe conferințe și expoziții

Hotelierii din București se reprofilează pe conferințe și expoziții

DISTRIBUIŢI

Dacă turismul a fost una dintre cele mai afectate ramuri ale economiei în timpul crizei, hotelierii au fost nevoiți să se dedice mai mult unor alte servicii decât cele legate de cazare. De asemenea, hotelierii de lux vor primi o nouă lovitură după ce parlamentarii vor fi nevoiți să-și caute cazare în limita a 900 de euro, față de circa 2.000 de euro lunar, cât se plătea de la buget pentru un astfel de personaj. Pe un astfel de fundal, industria de evenimente – MICE (Meetings, incentives, conferences, and exhibitions) a generat 70-80% din veniturile hotelierilor din Capitală. 'România nu este, încă, percepută ca o destinație pentru turismul de evenimente. Este o oportunitate căreia ar trebui să-i alocăm mai multe resurse. În 2012, la nivel european, un participant a cheltuit, în medie, 1.620 de euro pentru un eveniment, ceea ce înseamnă circa 437 euro/zi/delegat. Asta în timp ce turistul care vine într-o simplă excursie cheltuie, în medie, 150 euro/zi. Desigur, în România, conform datelor pe care le avem, un participant la un eveniment cheltuie mai puțin, circa 250 euro/zi. Cel mai bun exemplu pentru a înțelege importanța industriei de evenimente este Marea Britanie, care a reușit să adune la buget, în 2011, 40 de miliarde de lire sterline. În Germania, tot în 2011, această industrie a generat venituri de circa 65 miliarde euro. Există comunități locale care trăiesc aproape exclusiv din beneficiile industriei MICE”, a declarat ieri în cadrul unei conferințe Radu Cimponeriu, expert MICE.

Servicii pentru mediile de afaceri

Turismul de evenimente este cel care asigură legătura între lumea corporatistă și a organizațiilor (unde există mulți bani) cu lumea de travel (touroperatori, DMC, hoteluri). La târgurile internaționale de MICE, precum IMEX și EIBTM vin multe corporații din diverse domenii care caută firme de turism cu care să coopereze, destinații unde să își organizeze evenimentele, Convention Bureau-ri partenere. România are, din punct de vedere al infrastructurii hoteliere, șanse de a genera venituri importante din industria de evenimente, numărul hotelurilor de 4 și 5 stele fiind cu mult mai mare decât al celor de 2 și 3 stele. 'România este deja o destinație pentru turismul de afaceri. Cu toate acestea, Vilnius-ul are, de exemplu, mai multe evenimente decât Bucureștiul. Capitala României nu este la locul pe care l-ar merita. De altfel, România este pe locul 26 din 35 de țări europene în ceea ce privește organizarea de evenimente internaționale, în timp ce Serbia este pe locul 24. De asemenea, Bucureștiul ocupă doar poziția 51 din 178 de orașe europene organizatoare de evenimente', a spus Jamil Benabdallah, reprezentantul Asociației Profesioniștilor din Industria de Evenimente din România, citat de Agerpres.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.