Cehoslovacia, povestea unei destrămări de catifea (III)

Vizita lui Havel la Washington din octombrie 1991  a fost eclipsată de drama URSS-ului de după eșecul puciului de la Moscova din august. Spre deosebire de vizita efectuată în urmă cu 18 luni la Casa Albă, oficialii americani au tratat cu maximă precauție problema cehoslovacă,  întrucât Praga devenise o zonă de instabilitate în Europa Centrală, ca urmare a iminentei sale dezintegrări. Pe de altă parte, Havel era preocupat în fața oficialilor de la Pentagon de problema securității, în timp ce pregătirea alegerilor din iunie 1992 trecuse în plan secund. Astfel că, în pofida faptului că retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Cehoslovaciei se încheiase în mai 1991, eșecul loviturii de stat din august împotriva lui Gorbaciov făcea loc apariției unor noi conflicte în Est din perspectiva generalizării unei adevărate stări de haos. În acest sens, Havel privise satisfăcut înființarea de către NATO a unui Consiliu de Cooperare Nord-Atlantic care să includă foști membri ai defunctului Pact de la Varșovia, subliniind în același timp că scopul Cehoslovaciei era să devină membru cu drepturi depline al Alianței. Atât în luările sale publice de cuvânt, cât și-n particular, președintele Cehoslovaciei a acordat o importanță deosebită declarației comune, semnate împreună cu președintele SUA, George Bush sr, cu puțin timp înainte de întâlnire. „Statele Unite consideră securitatea și independența Cehoslovaciei drept parte integrantă din noua Europă, întregită și liberă. Cehoslovacia și Statele Unite vor contribui la construirea unui nou sistem de colaborare în domeniul securității în Europa, care va contribui la îndeplinirea rolului indispensabil pe care îl joacă NATO. Statele Unite și Republica Federală Cehă și Slovacă reafirmă importanța legăturilor de cooperare regională între statele și popoarele Europei Centrale, fapt care va contribui la învingerea antagonismelor naționale istorice și va accelera integrarea lor în Europa“, se arată în textul declarației comune. În pofida asigurărilor primite de la americani, negocierile interne dintre cehi și slovaci în privința schimbării Constituției federale eșuaseră lamentabil în 1992. Slovacii ar fi dorit să impună un sistem federal relaxat pe care cehii îl asociau cu separarea deplină, astfel încât niciuna dintre părți nu luase nicio decizie în privința participării la referendumul inițiat de Havel. În acest sens, alegerile din iunie 1992 au adus la putere guverne de coaliție, conduse de Klaus în regiunile cehe și de Meciar în Slovacia. Cu toate protestele lui Klaus, care susținea că nu are mandat să negocieze destrămarea țării, el și Meciar au început să facă tocmai acest lucru. Sondajele de opinie din ambele republici arătau că locuitorii se opuneau separării teritoriale, dar campania perversă a lui Meciar pentru instaurarea unui sistem confederal relaxat și reacția cehilor cu privire la acest aspect au dat lucrurilor o altă turnură, pe care nici chiar Havel nu a mai putut-o controla. SUA și Marea Britanie priveau de pe margine cum „mariajul ceho-slovac“ se apropia de un sfârșit previzibil, astfel încât, la summitul OSCE din iulie 1992 de la Helsinki, Havel îi spusese lui Bush sr că federația Cehoslovacă este moartă, afirmând totodată că ar dori să conducă un stat ceh independent. Astfel, premisele destrămării confederației cehoslovace erau deja evidente, în timp ce noua arhitectură a Europei după Războiul Rece se afla în lucru, gravitând în jurul Germaniei unificate.