Deși premierul Victor Ponta se laudă cu atragerea fondurilor europene în cuantum de 20% în luna mai, miniștrii cabinetului său afirmă că situația din economie nu este tocmai roz. Piața forței de muncă din România seamănă din ce în ce mai mult cu cea din țările dezvoltate economic ale Uniunii Europene, ca urmare a lipsei de personal calificat și supercalificat, a declarat marți, la o conferință de presă, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. "Piața forței de muncă din România a început să fie asemănătoare celei din Uniunea Europeană, deci să avem tot mai puțină forță de muncă calificată. Persoanele calificate și supercalificate au plecat să muncească în alte state unde sunt mai bine remunerate. Sunt doctori, asistente medicale chiar și acele persoane pe care noi le pregătim pentru turism. Noi îi pregătim foarte bine și după aceea își găsesc un loc de muncă în alte țări, unde turismul este mai dezvoltat și unde li se oferă o leafă mai mare", a afirmat Mariana Câmpeanu. Aceasta a arătat că la recenta bursă națională a locurilor de muncă a fost disponibil un număr însemnat de posturi vacante "în domenii care vizează în primul rând turismul, sector care ar putea susține dezvoltarea României". Este vorba despre posturi de bucătari, chelneri, agenți de turism și frizer, coafor. "Au început să fie cerute și alte meserii care lipsesc de pe piață – sudori în argon și inginer", a spus Mariana Câmpeanu. În acest context, ministrul Muncii a subliniat că trebuie acordată o atenție deosebită încadrării în muncă a tinerilor "încă din prima zi după terminarea școlii".
(D.M.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















