Home În Lume Polonia, in plina criza politica

Polonia, in plina criza politica

DISTRIBUIŢI

Cu mai putin de trei luni inaintea referendumului national privind aderarea tarii la UE, in Polonia coalitia la putere s-a destramat. Asumandu-si riscul de a se multumi cu un guvern minoritar, premierul social-democrat, Leszek Miller, a decis sa excluda din echipa lui pe reprezentantii Partidului taranesc.

Evenimentul s-a consumat sambata, cand Miller a hotarat, la capatul unei reuniuni de urgenta a cabinetului sau, eliberarea din functii a doi ministri din partea Partidului taranesc (PSL). Gestul premierului a pus capat coalitiei guvernamentale, din care face parte inclusiv Partidul socialist (UP). De altfel, asa a anuntat, la o conferinta de presa convocata in acest sens, purtatorul de cuvant al executivului de la Varsovia, Michal Tober. Cei doi sunt vicepremierul Jaroslaw Kalinowski si ministrul mediului, Stanislaw Zelichowski.

Un climat plin de frictiuni si conflicte

-In conditiile in care s-a constatat ca actualul climat, de vesnice frictiuni, targuieli si conflicte, nu era unul propice pentru coalitia guvernamentala, premierul a decis sa-i ceara presedintelui republicii eliberarea din functie a celor doi-, a considerat oportun sa precizeze purtatorul de cuvant. In orice caz, destituirile intervin dupa respingerea, vineri, de catre parlamentul polonez a unui proiect de lege privind introducerea de vignete pentru taxe auto. PSL s-a opus proiectului, punand, astfel, majoritatea guvernamentala in minoritate. Introducerea acestor vignete era destinata finantarii construirii de autostrazi in Polonia cu ajutorul UE.

Critici pe toate fronturile

Formatiunile din opozitie au criticat dur respectivul proiect, considerand ca este vorba de impozite suplimentare nejustificate, in conditiile in care o parte din accizele pe carburant sunt deja destinate construirii de drumuri. Un eurosceptic moderat, PSL s-a raliat in ultimul moment pozitiei opozitiei, justificandu-si atitudinea prin dorinta de a -nu spori starea de tensiune existenta in tara-. Merita mentionat in context ca, de o buna bucata de timp, fermierii polonezi continua protestele de strada fata de politica agricola a guvernului. Or, in urma acestui vot, calificat ca -socant- de catre ministrul infrastructurilor, Marek Pol (UP), principal initiator al legii, conducerea SLD a difuzat un comunicat prin care critica atitudinea PSL.

Orice este posibil

Pe acest fundal, seful grupului parlamentar SLD, Jerzy Jaskiernia, a evocat deschis posibilitatea crearii unei -alte coalitii-, adica un guvern minoritar SLD, care sa dispuna, alaturi de UP, de 216 deputati, din cei 460 de alesi in parlament. Ce se va intampla in continuare ramane de vazut. Oricum, dupa intalnirea de sambata cu Miller, Andrzej Lepper, liderul populist al partidului taranesc Sambrona (47 de deputati), recunostea ca nu exclude nici o posibilitate. Sefii altor partide de opozitie si care au reprezentare in parlament, precum Partidul liberal (PO, 65 de mandate) sau dreapta moderata (PiS, 44 de deputati), au refuzat deja orice coalitie cu stanga la putere din octombrie 2001. La randul sau, unul dintre liderii partidului catolic (LPR, dreapta nationalista, 32 de deputati), Zygmunt Wrzodak, a cerut cabinetului lui Miller sa demisioneze. Conflictul dintre SLD si PSL, care demonstreaza un anume euroscepticism, s-a agravat dupa blocarea in parlament a unei legi privind biocarburantii, ceruta de taranisti.

Miller este optimist

Echipa premierului Miller, care a facut din integrarea Poloniei in Uniunea Europeana una dintre principalele sale prioritati, este in plina campanie inaintea referendumului vizand intrarea tarii in marea familie europeana. Consultarea populara ar urma, in principiu, sa aiba loc la inceputul lunii iunie. Potrivit unor ultime sondaje de opinie, peste 60% dintre polonezi sunt favorabili aderarii statului la Uniune. Totusi, analistii, dar si politicienii se tem de acea doza de incertitudine care planeaza asupra nivelului de participare la viitorul scrutin. Se stie ca, pentru a fi validat rezultatul votului, la urne ar trebui sa se prezinte peste 50% dintre alegatorii polonezi. Conform graficului de largire, aderarea Poloniei la UE ar trebui sa se produca in mai 2004. Daca, fireste, nimic extraordinar si imprevizibil nu intervine. In discursul sau adresat natiunii, premierul Leszek Miller nu a gasit necesar sa-si dezvaluie planurile politice. Afisand un optimist categoric, el si-a exprimat convingerea ca isi va pastra guvernul si ca va gasi noi parteneri care sa umple golul lasat de taranisti. Dupa cum nota BBC, in momentul de fata alianta lui Miler controleaza doar 216 din cele 460 de locuri din parlament.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.