O data cu anuntul-surpriza facut de secretarul de stat american Don Evans la Bucuresti, potrivit caruia Departamentul de Comert Exterior al SUA intentioneaza sa acorde Romaniei statutul de economie de piata, specialistii autohtoni din domeniu sustin ca acest -pas- va fi, practic, unda verde pe care investitorii straini o asteptau pentru afacerile din tara noastra. Potrivit unui comunicat oficial al Departamentului de Comert Exterior al Romaniei, avantajele economice ce decurg din recunoasterea statutului de economie de piata privesc, intre altele, apararea dreptului de acces al marfurilor originare din Romania pe piata din SUA in conditii de competitivitate, facand posibila contracararea instituirii de masuri antidumping si de salvgardare.
Decizia partii americane vine dupa ce Guvernul Romaniei a inaintat la data de 10 mai 2002, solicitarea privind recunoasterea statutului de economie de piata. La 10 septembrie 2002, Departamentul Comertului al SUA a aprobat si notificat oficial decizia sa de a incepe investigatia privind recunoasterea acestui statut, cat si programul de desfasurare a procedurii. In dosarul pe care autoritatile romane l-au trimis SUA s-a tinut cont de o serie de factori, printre care s-au gasit regimul convertibilitatii monedei nationale, determinarea salariilor prin libera negociere intre angajat si angajator, gradul de libertate a deschiderii pietei fata de investitiile straine si constituirea de societati mixte, gradul de libertate a proprietatii private si masura in care statul detine in proprietate si controleaza mijloacele de productie.
-Demersurile autoritatilor romane pentru recunoasterea de catre SUA a statutului de economie de piata au fost sprijinite prin scrisori transmise direct autoritatilor americane de catre asociatii de comert si firme cu interes semnificativ in relatiile comerciale romano-americane-, se precizeaza in comunicatul semnat de Eugen Dijmarescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















