Automobile Dacia a continuat, in 2002, reconstructia instalatiilor sale industriale, desfasurarea strategiei sale comerciale si innoirea planului sau de produse. Aceste demersuri, care se inscriu in optica unei investitii importante pe termen lung, s-au derulat intr-un context dificil, care a avut in 2002 un impact negativ asupra rezultatelor societatii.
Cifra de afaceri, calculata la structura si metode identice, a crescut in 2002 cu 13,5% fata de 2001, atingand 9.263 miliarde de lei, sau 265,27 milioane de euro.
In Romania, Dacia ramane marca-lider cu 49,4% din piata auto. SupeRNova a fost de departe modelul cel mai vandut in Romania, acoperind 23,5 % din piata. In total, Dacia a livrat anul trecut 57.681 vehicule, din care 52.742 pe piata interna, in crestere cu 1,5 % fata de anul trecut. Exporturile au totalizat 4.939 unitati, ceea ce inseamna o crestere de peste 100% fata de nivelul inregistrat in 2001. Productia de vehicule s-a ridicat la 57.378 unitati.
Valoarea investitiilor decise in 2002 se ridica la 226 milioane de euro, din care o parte insemnata este consacrata reinnoirii gamei de produse. Intr-un context dominat de deschiderea pietei auto romanesti catre masinile de import si de reinnoirea ofertei sale, Dacia nu a putut sa profite de cresterea pietei autohtone. Din acest motiv, intreprinderea a cunoscut cadente de productie insuficiente care explica in mare masura degradarea rezultatului din exploatare. Acesta se ridica la -2.481 miliarde de lei (fata de -2.002 miliarde de lei in 2001). Dupa luarea in calcul a unui rezultat financiar puternic deficitar (-522 miliarde de lei), Dacia inregistreaza o pierdere neta de 3.003 miliarde de lei in 2002, fata de o pierdere de 2.531 miliarde de lei in 2001 (actualizata la inflatie). Acest rezultat este legat, pe de o parte, de nivelul redus al activitatii si, de cealalta parte, de eforturile importante angajate de intreprindere in vederea modernizarii si pregatirii viitorului sau.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















