Surprizele par sa se tina lant la acest inceput de an. Sau ghinioanele. Sau efectele conjuncturii politico-economice la nivel mondial. Oricum, la numai 48 de ore dupa France Telecom, compania Vivendi Universal anunta, la randul ei, o pierdere istorica pentru 2002 – 23,3 miliarde de euro, cea mai importanta suferita vreodata de o firma franceza.
In 2001, marele grup de media Vivendi, care controleaza inclusiv operatorii de telefonie Cagetel-SFR si Maroc Telecom, fiind, totodata, implantat in jocuri electronice, a afisat pierderi de 13,6 miliarde de euro. -2002 s-a dovedit un an extrem de dificil pentru Vivendi Universal-, recunostea, joi seara, presedintele companiei, Jean-Rene Fourtou. Declaratia era facuta la incheierea unei reuniuni cruciale a consiliului de administratie, care dezbatuse, printre altele, posibilitatea vanzarii anumitor activitati. -2003 va fi un an de tranzitie si de progres economic si financiar; in 2004, vom aduna roadele actiunilor preconizate de noi-, promitea, cu acelasi prilej, Fourtou. Pentru ca imediat sa sublinieze ca -prioritatea pe 2003 va ramane cesiunea activelor de sapte miliarde de euro. Trebuie sa redevenim credibili, sa ne recastigam increderea-, explica el.
Anuntul venea dupa inchiderea Bursei, la o zi dupa ce France Telecom prezentase un rezultat negativ de 20,7 miliarde de euro – bilant deja catalogat drept pierdere istorica pentru o societate franceza. -Nu incerc sa-i fac concurenta lui Tierry Breton, colegul meu de la France Telecom-, lansa Jean-Rene Fourtou, in singurul moment -umoristic- al intrevederii cu ziaristii. Cu o jumatate de ora inainte, la inchiderea tranzactiilor bursiere, actiunile VU marcasera o noua depreciere, coborand de la 12,43 euro, comparativ cu 12,99, cursul de miercuri. La 31 decembrie, Vivendi Universar afisa o datorie neta de 12,3 miliarde de euro, spre deosebire de cele 37,1 miliarde din anul precedent, anumite active fiind cedate in perioada de referinta. Prin urmare, a confirmat presedintele companiei, societatea VU intentioneaza sa instraineze activitatile sale de divertisment. Printre activele susceptibile de a fi intra pe -lista neagra- figureaza Universal Music si studiourile cinematografice Universal. -Au fost deja contactati o serie de potentiali parteneri, dar orice eventuala tranzactie va fi anuntata public numai dupa incheierea ei-, a avertizat presedintele Vivendi. -Nu va voi spune ce vreau sa vand; eu discut cu toti-, s-a aparat Fourtou de insistentele jurnalistilor.
Fostul magnat american al petrolului, Marvin Davis, s-a grabit insa sa declare ca a facut o oferta de 20 miliarde de dolari (18,3 miliarde de euro) pentru intreg pachetul activitatilor de divertisment, ce cuprinde, de asemenea, retele de televiziune prin cablu in Statele Unite. El a amenintat cu retragerea propunerii sale, daca Vivendi va negocia cu altii. Solicitat sa comenteze aceste informatii, Forutou a raspuns dur: -Cam inventeaza acest om. Preferam sa negociem fara tam-tam mediatic-, a tinut sa completeze si directorul financiar al VU, Jacques Espinasse, pentru care, -rezultatele anului 2002 sunt proaste, dar incurajatoare-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















