Romania se află în coada clasamentului privind capitalizarea bursieră, în zona central şi est-europeană, ocupand locul şase, în topul cu şapte poziţii.
În primele 6 luni ale anului 2006, capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti a crescut de la 21,5 miliarde de euro, pană la aproximativ 28,5 miliarde de euro. Ponderea capitalizării bursiere în Produsul Intern Brut realizat în 2006, a crescut astfel de la 22% la 29%. Surpiza topului a fost Slovenia, care deşi a intrat în zona euro, la 1 ianuarie, ocupă deja prima poziţie în acest clasament, şi nu este de mirare, pentru că în prima jumatate de an, capitalizarea pieţei bursiere slovene s-a dublat. Piaţa bursieră Slovenă reprezenta la jumătatea anului circa 85% din Produsul Intern Brut realizat în 2006.
În cazul Poloniei şi Cehiei ponderea era de circa 57%-58%, în Bulgaria aproximativ 44%, în Ungaria peste 35% iar valoarea companiilor listate pe pieţele din Romania şi Slovacia reprezenta la jumătatea anului 2007, 29% respectiv 10%. Tot Slovenia a înregistrat şi cel mai ridicat ritm de creştere a valorii companiilor listate pe piaţa Bursieră. Polonia domina clar plutonul ţărilor din zona central şi est-europeană. La un PIB de 270 miliarde de euro în 2006, capitalizarea bursei de la Varşovia a crescut de la 37,5 miliarde de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















