Home Economic-Financiar Noua lege care va organiza piata tutunului, in atentia Camerei Deputatilor

Noua lege care va organiza piata tutunului, in atentia Camerei Deputatilor

DISTRIBUIŢI

Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor a adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul de lege privind organizarea pietei tutunului brut in Romania. Noul act normativ prevede, in vederea cultivarii si comercializarii tutunului brut, ca producatorii de tutun se pot organiza in grupuri formate atat din persoane fizice, cat si juridice care pot produce o cantitate minima de 25 tone tutun brut sau 10 tone tutun brut pentru regiunile de cultura izolate.

Conform acestuia, unitatea prim-procesatoare si producatorii de tutun vor incheia contracte de cultura pana cel tarziu la data de 31 ianuarie a anului anterior celui de recolta.

Totodata, se instituie incepand cu recolta anului 2003 un sistem de prime de productie stabilite anual pentru fiecare varietate de tutun. Valoarea acestei prime va fi fixata anual pe kilogramul de tutun frunza uscata si va cuprinde o parte fixa, una variabila si un ajutor specific.

Partea variabila a primei se va ridica la circa 30-45% din valoarea totala, procentajul fiind stabilit anual si platit numai grupurilor de producatori care o vor distribui fiecarui membru al grupului, in functie de valoarea totala obtinuta de la unitatea prim-procesatoare.

Partea fixa se plateste atat producatorilor individuali, cat si grupurilor de producatori, care vor avea obligatia sa o distribuie corespunzator productiei livrate, fiecarui membru al grupului.

Ultima parte cuprinsa in prima de productie si anume ajutorul specific va merge spre grupurile de producatori, avand o valoare de pana la 2% din totalul primei pentru dezvoltarea activitatii lor.

Acest act normativ cuprinde si constituirea in cadrul MAAP a unui fond al titularului, prin retinerea unei sume egale cu 2% din prima acordata producatorilor de tutun pentru adaptarea productiei de tutun la cerintele pietei ca si pentru aplicarea politicilor speciale de reconversie a productiei de tutun in vederea protejarii sanatatii publice si a mediului inconjurator.

Plenul Camerei Deputatilor urmeaza sa dezbata acest proiect de lege, adoptat deja de Senat.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.