Atractia noului

In prag de primavara, Teatrul Odeon ne-a invitat la o noua premiera in cadrul ciclului -Dans la Odeon- care, beneficiind de coordonarea si implicarea directa a initiatorului sau, excelentul balerin si coregraf Razvan Mazilu, a intrat deja in traditie, propunand, de fiecare data, repere deosebit de interesante in interpretarea unor artisti de mare valoare, ceea ce a determinat, si de aceasta data, o afluenta de public ce confirma atractia catre nou, catre arta de calitate. Un argument in plus in acest sens este si faptul ca programul derulat sub acest generic incearca (si reuseste) sa aduca pe scena dansul contemporan si, adesea, coregrafia clasica, dar si poezia, teatrul, muzica din cele mai diverse spatii ideatice, realizand astfel o interdisciplinaritate binevenita ce demonstreaza, pe de o parte, fuziunea si comuniunea de ganduri ce se poate naste din alaturarea inteligenta a artelor, iar pe de alta parte readuce in prim plan sincretismul atat de des evocat si dorit de creatorii inceputului de mileniu, asemeni celor din vechea Elada.

Noul spectacol a debutat cu -Fecioara si moartea- in coregrafia imaginata de Ion Tugearu pe muzica celebrului cvartet cu acelasi titlu de Schubert, solista fiind frumoasa Monica Alexandra Petrica (de la Opera Nationala), a carei plasticitate si expresivitate au fost puse in valoare si de aceasta data intr-o conceptie care i-a permis sa treaca printr-o gama diversa de stari, trairi, atitudini, de la revolta la teama, de la delicatete la vehementa, de la disperare la umilinta, toate acestea construindu-se in raport cu grupul celor cinci actori (Liana Margineanu, Oana Stefanescu, Ana Maria Moldovan, Dimitrii Bogomaz, Ionut Kivu) reprezentand elementul agresiv, acuzator, distructiv. Se cuvine subliniat faptul ca Ion Tugearu a reusit sa realizeze miscarea coregrafica – de atitudini, mimica, implicand insa si o mobilitate deosebita – apeland la tineri si talentati actori care, astfel, dobandesc noi valente in ce priveste gama mijloacelor de expresie scenica.

Pe cu totul alte coordonate, acelasi bine cunoscut coregraf a creat secventa foarte speciala intitulata -Revelatie-, protagonist fiind Razvan Mazilu, secundat de actorul Gelu Nitu, care a recitat versuri de Federico Garcia Lorca, Rabindranath Tagore, Heinz Kahlau, Omar Khayam, Nicolae Labis, ce au stat la baza poemului coral semnat de Corneliu Cezar (derulat apoi integral in inregistrarea realizata in interpretarea Corului Madrigal dirijat de Marin Constantin) in timp ce dansatorul, fara a deveni ilustrativ, a -tradus- in gesturi si atitudini sugestive profunda incarcatura emotionala cuprinsa in partitura muzicala in care ecourile folclorului romanesc, dar mai ales elementele muzicii bizantine reprezinta o constanta, integrand si invocatia -Tatal Nostru- intr-o evolutie ce culmineaza cu ridicarea la Cer plutind pe norii (sau aburii) vazduhului, in finalul de mare efect.

Diversitatea modalitatilor de exprimare oferite de dansul zilelor noastre a fost confirmata (si reliefata) si prin momentul care, intitulat -Palladio-, a adus specificul coregrafiei clasice in creatia semnata de Mihai Babuska (pe un suport muzical aparte, cu sonoritati de tip preclasic tratate repetitiv in piesa scrisa de Karl Jenkins), asigurand un binevenit contrast de imagine si atmosfera, fara a parasi totusi o anume stilizare cu tenta moderna, subliniata si prin costumele negre, sumare, purtate de protagonista Corina Dumitrescu (intr-o evolutie plina de nerv, gratie si rigoare tehnica), dar si de cele opt balerine care au realizat ansambluri suple, cu un -desen- interesant (caruia uneori i-a lipsit insa omogenitatea si sincronizarea); partener de anvergura, Ovidiu Matei Iancu a sustinut, la randu-i, o partitura extrem de ofertanta, prim-solistii Operei Nationale (in compania ansamblului alcatuit din… soliste ale aceleiasi institutii – Loredana Salaoru, Oana Popescu, Gabriela Popovici, Silvia Rotaru, Giorgiana Stroe, Adela Craciun, Cristiana Tatulescu, Monica Balarie) fiind aplaudati cu caldura, asemeni colegilor din secventele anterior mentionate, de catre cei care iubesc dansul indiferent de forma (sau formula) abordata, singura conditie fiind calitatea coregrafiei si a interpretilor.

Si, din acest punct de vedere, toate cele trei momente din premiera Teatrului Odeon au beneficiat de distributii de exceptie (ca si precedentele spectacole, de altfel), pentru ca Razvan Mazilu porneste de la ideea – perfect motivata – ca serile de dans incluse in ciclul pe care l-a creat trebuie sa aduca pe scena -la creme de la cr?¿me-. O dovada elocventa a faptului ca a reusit sa mentina stacheta calitativa extrem de ridicata este si succesul noii premiere (in scenografia imaginata de Sergiu Nap), dar si interesul de care se bucura si productiile deja incluse in cadrul stagiunii curente pe scena primitoare de la Odeon, singurul teatru care a avut inspirata initiativa de a gazdui si alte manifestari artistice pe langa repertoriul dramatic, diversificand astfel paleta spectacolelor oferite publicului iubitor de frumos si de rafinament artistic in cele mai diverse genuri.