
Povestea „Snowden” nu avea cum să nu afecteze relația Washington-Moscova. Deși partea rusă a fost avertizată în privința deteriorării climatului politic dintre cele două țări, Kremlinul a decis să meargă înainte și să acorde azil politic fostului contractor al CIA, responsabil pentru ultimele dezvăluiri vizavi de controlul SUA asupra telecomunicațiilor la nivel mondial. În lumina acestor evenimente, șeful de la Casa Albă, Barack Obama, a decis ieri să își anuleze vizita la Moscova programată pentru această toamnă. Potrivit AFP, Casa Albă a justificat această 'decizie spectaculoasă' prin lipsa de progres în relațiile ruso-americane, asta după ce șeful diplomației americane a fost la începutul acestei veri la Moscova și aranjase tot. 'După o analiză aprofundată (…) am ajuns la concluzia că relațiile bilaterale cu Rusia nu au înregistrat suficiente progrese recente care să permită desfășurarea unui summit ruso-american la începutul lunii septembrie', a declarat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat de presă în care este menționat îndeosebi scandalul Snowden, scrie AFP. Evident, alături de cazul Snowden, SUA au și alte nemulțumiri în cadrul relației bilaterale precum discuțiile sterile pe tema scutului antirachetă, precum și drepturile omului și funcționarea ONG-urilor. "Totuși, dată fiind lipsa de progrese în probleme ca apărarea antirachetă, proliferarea (nucleară), comerț, probleme de securitate și drepturile omului, în ultimul an, am informat Guvernul rus că noi credem că ar fi mai constructiv să amânăm summitul până când vom obține rezultate mai multe", a adăugat el. În plus, "decizia dezamăgitoare a Rusiei de a-i acorda azil temporar lui Edward Snowden a fost, de asemenea, un element pe care l-am luat în considerare în evaluarea situației relațiilor noastre", a subliniat purtătorul de cuvânt. La rândul său, Moscova a acuzat marți Washingtonul de "distorsionare a realității".
Obama nu-l va evita pe Putin
Cu toate acestea, Obama nu va evita întâlnirile cu Putin în marja reuniunilor comune la care vor participa împreună. Astfel, prezența lui Obama la summitul G20 de la Sankt Petersburg nu este pusă în discuție, potrivit Casei Albe, care a confirmat totodată, în urma unui anunț al Stockholmului în acest sens, faptul că președintele va efectua o vizită oficială în Suedia, dup care va merge în fosta capitală imperială rusă. Decizia americană, care riscă să provoace furia Moscovei, intervine la o zi după ce Obama a reproșat Rusiei că revine, uneori, la o "mentalitate din Războiul Rece".
"Ceea ce le spun în permanență (unor oficiali ruși), ceea ce îi spun președintelui (rus Vladimir) Putin este că acesta este trecutul și că trebuie să ne gândim la viitor. Și (că) nu există un motiv pentru ca să nu putem să fim în măsură să cooperăm mai eficient decât o facem", a declarat Obama într-o emisiune de divertisment a lui Jay Leno, marți seara. Deși se aștepta la o asemenea reacție a lui Obama, Kremlinul a exprimat "dezamăgire" în legătură cu anunțul Washingtonului de anulare a întâlnirii dintre președinții Barack Obama și Vladimir Putin, subliniind că invitația adresată președintelui SUA rămâne valabilă. "Suntem dezamăgiți de decizia Administrației SUA de anulare a vizitei președintelui Obama la Moscova", programată în septembrie, a declarat Iuri Uceakov, consilier prezidențial pentru afaceri diplomatice. "Președintele Statelor Unite are în continuare invitația de a vizita Rusia", a adăugat el. "Dar această situație arată că Statele Unite nu sunt pregătite să colaboreze cu Rusia de pe picior de egalitate", a spus Uceakov. Această răceala dintre Casa Albă și Kremlin s-ar putea răsfrânge și pe negocierile privind situația din Siria, și nu în ultimul rând asupra dosarului nuclear iranian.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















