
Prezentă la târgul de modă JA New Work Summer Show, care a avut loc la Javits Convention Center, în New York, Giulia Nahmany a profitat și de o vacanță. În cele zece zile pe care le-a petrecut în America s-a ocupat nu doar de promovarea bijuteriilor pe care le face cu cristale Swarovski, ci și de relaxare. După încheierea târgului, Giulia s-a plimbat ore bune prin celebra metropolă, în căutarea unui spațiu potrivit unde ar putea să-și deschidă un magazin. „Ador New York-ul, Manhattan-ul în mod special. De fiecare dată când ajung acolo simt atmosfera de care eram fascinată atunci când priveam serialul «Sex and the City» («Totul despre sex», n.r.). Am urcat în Empire State Bulding, am mers într-o scurtă croazieră în jurul Statuii Libertății, am vizitat Muzeul Metropolitan. Data viitoare nu voi rata însă un musical pe Broadway”, a mărturisit Giulia. Fetițele creatoarei de bijuterii au rămas la București, în grija bonelor și a soțului vedetei. „Mi-a fost greu fără ele, însă am vorbit la telefon de cel puțin zece ori zi în această perioadă. Bonele nu îndrăzneau să mă deranjeze prea des, însă eu eram cea care nu se abținea și punea mâna pe telefon pentru a suna în România. Au fost 10 zile dificile, dar pe care le-am umplut cu multe momente frumoase”, a mai spus Giulia. De-a lungul acestei vacanțe de lucru, vedeta a cheltuit vreo 6.000 de euro doar pe cazare, transport și cumpărături. Giulia spune însă că eforturile au meritat, mai ales că bijuteriile din colecția sa au fost foarte apreciate de americani.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















