Home Economic-Financiar Isarescu identifica masuri ingrijoratoare pentru inflatie in curtea Guvernului

Isarescu identifica masuri ingrijoratoare pentru inflatie in curtea Guvernului

DISTRIBUIŢI

Chiar dacă se fereşte, plin de diplomaţie, să lovească în locatarul de la Palatul Victoria, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a tras câteva semnale clare de alarmă cu ocazia raportului trimestrial asupra inflaţiei. El îl sfătuieşte pe premier să nu mai mizeze pe creşterea veniturilor şi să adopte o politică fiscală fără accente electorale. Nu de alta, dar faptul că vom avea ani electorali iar puşculiţa a fost deja slobozită la gură poate aduce dezechilibre economice majore. Şi ar fi păcat să se strice un puzzle cu greu construit, care a plecat de la o bază solidă pusă de actualul guvernator încă din 2000.

Pe un ton calm, dar totodată prevestitor de îngrijorare, cel mai longeviv demnitar din istoria postdecembristă a Romaniei, Mugur Isărescu, a tras cateva serioase semnale de alarmă: într-o propoziţie spus, apar pericole serioase pentru echilibrele macroeconomic – în special pe componentele inflaţie şi deficite.

Într-o analiză subtilă şi critică, fundamentate profund, guvernatorul a prezentat cu ocazia raportului trimestrial asupra inflaţiei patru mari riscuri asociate proiecţiei băncii centrale referitoare la inflaţie pe 2007 şi 2008. Acestea sunt politica veniturilor, politica fiscală, deficitul de cont curent şi evoluţiile înregistrate pe piaţa agroalimentară, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei (BNR), Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Chiar dacă nu a dorit să arate cu degetul către o instituţie sau o peroană anume, e foarte clar că primele două carenţe sunt responsabilitatea exclusivă a guvernului, cel de al treilea ţinand de o conjunctură a integrării necorectată la timp, iar cel de al patrulea de vitregiile mediului extern.

Potrivit guvernatorului BNR, cel mai important risc este politica veniturilor în condiţiile creşterile salariale au depăşit productivitatea, iar acestea generează efecte în lanţ, precum majorarea pensiilor sau creşterea creditării. La jumătatea acestui an, creşterea salariilor a fost de 20 la sută, dublu faţă de prognoze.

Dacă acest prim aspect face referire clară la măriri salariale care nu fac altceva decat să aducă voturi, cel de al doilea este şi mai tranşant. Politica fiscală imaginată de ministrul Vosganian, pe principii mai mult matematice decat economice, şchioapătă profund: -Considerăm că e momentul să spunem că posibilitatea unor dezvoltări nefavorabile este mai mare decat cea a unor dezvoltări favorabile, în ceea ce priveşte politica fiscală. Nu se mai poate miza pe creşterea de venituri-, a semnalat Mugur Isărescu.

Potrivit acestuia, Guvernul a greşit atunci cand a prognozat venituri mai mici decat a realizat în ultimii ani. -Trendul extrem de pozitiv al veniturilor nu mai are de unde să continue. Este extrem de riscant să ne jucăm cu el-, a afirmat Isărescu.

Nu trebuie să uităm că această creştere a veniturilor coroborată cu o altă himeră guvernamentală, îmbunătăţirea gradului de colectare a veniturilor, a fost una din gogoriţele cu care Vosganian şi Păcuraru au încercat să închidă gurile criticilor în toată media şi în toate conferinţele. Suntem curioşi acum dacă distinşii miniştrii îl vor încadra şi pe seniorul Isărescu în vitrina celor care îşi dau cu părerea despre surse de finanţare fără să fi făcut vreodată un buget!

Mai mult, guvernatorul băncii centrale a atras atenţia asupra faptului că atat anul acesta cat şi anul următor sunt ani electorali, iar presiunile pe cheltuielile publice au început deja să apară. Ori, faptul că electoratul PNL de-abia mai întruneşte două procente e un motiv serios pentru a mai umbla la o puşculiţă ale cărei baieri au fost deja scăpate din mană. Proiecţia de inflaţie pentru 2007 este de 3,9 la sută iar cea pentru 2008 de 3,7 la sută.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.