Fie din interesul pe care il starneste, fie de plictiseala sau divertisment, televiziunea ne umple viata si, uneori, ne toaca nervii. Daca acest subiect este tratat la granita parodiei, cum se intampla in spectacolul Show-down de la Green Hours, el devine provocator cel putin ca amuzament. Tema are priza la public si datorita spatiului in care este prezentata: un spectacol relaxant, intr-un mediu destins, care se adreseaza in principiu celor dispusi sa rada de timpul lor pierdut in fata televizorului. Aceasta noua dependenta a omului, parca veche de cand lumea, este alimentata de ignoranta vedetelor de televiziune. Intr-o lume normala, ele ar trebui sa fie formatori de opinie, insa conduc cu nonsalanta spre indobitocirea populatiei. Spectacolul-parodie Show-down dezvolta tocmai aceasta idee.
Autorul textului si al regiei, Stefan Peca, urmareste ca prin arta ironiei sa denunte vulgaritatea promovata de mass-media. Mi-as permite sa-i atrag atentia ca o astfel de incercare, necontrolata artistic prin intermediul unui limbaj adaptat pentru scena, fie ea si de bar, poate demasca o alta vulgaritate, cea a spectacolului. Si nu este vorba despre pudoare intelectuala, pentru ca modalitatea de exprimare aleasa nu este nici macar agresiva. In contextul unor replici sau monologuri intregi cu aluzii directe si repetate la organele sexuale, indiferent care ar fi fost scopul, ideea pierde din continut. Parodia, cred eu, implica si tehnica distantarii, nu numai ingrosarea voita a nuantelor. Daca spectacolul a trecut cumva la public, reusita este a actorilor, a filtrului comic prin care acestia transpun modul interactiv de comunicare cu spectatorii. Nota umoristica nu este adusa nici de forma si continutul textului, nici de ingeniozitatea reprezentatiei, limitata ca exprimare, ci de compozitiile actoricesti. Trebuie amintit ca unii dintre interpreti nu sunt profesionisti (Laurentiu Banescu, Ada Bintu), dar au o deschidere evidenta spre teatru. Pornind de la schite de rol plasate in linia generalului, actorii intruchipeaza personaje a caror imagine expresiva da continut parodiei. Iulian Postelnicu, Rodica Ionescu, Viorel Cojanu pornesc pe calea improvizatiei si contureaza personaje care amintesc de indivizi prezenti pe ecranul televizorului nostru. Recunoasterea nu este grea, ea intra chiar in desfasurarea spectacolului. La semnalul melodic ce anunta emisiunea Surprize-surprize, este imposibil ca publicul sa nu reactioneze.
Dozata in forma unui show tv, cu intrari si iesiri de personaje, cu invitati si discutii aberante intrerupte de momente publicitare, reprezentatia, cu tot efortul actorilor de a pastra un ritm, pierde din continuitate. Scenele sunt innodate fara o logica speciala care sa conduca la formarea unui tot. Structura dramatica nu permite tensiuni, nici nu lasa umorul sa se manifeste dincolo de parodia luata la prima mana. Totusi, pe aceste date, Rodica Ionescu creioneaza doua variante total diferite ale femeii de televiziune, Laurentiu Banescu surprinde ignoranta si teribilismul personalitatii invitate in studio, Iulian Postelnicu face variatiuni comice in rolul unui moderator. Spectacolul este sustinut prin stradania actorilor de a crea personaje in carne si oase, capabile sa functioneze pe structura parodiei. Daca tema se muleaza cu usurinta pe aceasta forma, textul si secventialitatea lui nu pot sprijini o astfel de abordare.
Cristiana Gavrila
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
