Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor la Banca Comerciala Romana a aprobat Raportul administratorilor si situatiile financiare ale bancii. BCR a inregistrat, la finele anului trecut, un profit net de 5.507 miliarde de lei (echivalentul a 164 milioane de dolari), in crestere cu 19,4% comparativ cu 31 decembrie 2001, cand profitul net calculat a fost de 4.610 miliarde lei (146 milioane de dolari). La finele exercitiului financiar 2002, activele bilantiere ale BCR au insumat aproape 147.500 miliarde de lei (peste 4,4 miliarde de dolari), de 1,37 ori mai mari fata de bilantul de la 31 decembrie 2001. Ponderea BCR in totalul activelor sistemului bancar din Romania s-a mentinut la 32%, in timp ce profitul net realizat in 2002 reprezinta 44% din totalul profitului net realizat de intreg sistemul bancilor comerciale din tara, in crestere fata de 40% in 2001. La 31 decembrie 2002, lichiditatea in functie de total depozite a fost de 55,18%. BCR – cu capitaluri proprii de 786 milioane de dolari (la 31 decembrie 2002) – are o pondere de 44% in totalul capitalurilor proprii din sistemul bancar. Indicele de adecvare a capitalului (solvabilitatea) a fost de 26,30%, fata de minimum 12% impus de reglementarile bancare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















