
O nouă versiune a serialului de televiziune „Dallas“, avåndu-i în distribuție pe „veteranii“ serialului, Larry Hagman, Patrick Duffy și Linda Gray, dar și cåteva dintre actualele vedete de la Hollywood, precum Kiefer Sutherland și Jennifer Love Hewitt, va fi produsă de un post TV american.
Potrivit tabloidului britanic „Daily Mail“, actorul Larry Hagman, în vårstă de 79 de ani, va interpreta din nou rolul care l-a făcut celebru, cel al magnatului texan din industria petrolului, JR Ewing.
Actorul Kiefer Sutherland, starul serialului „24“, se află în negocieri avansate pentru a juca în această nouă versiune a popularului serial american, care va prezenta încă o dată scandalurile și trădările din Southfork Ranch, ferma familiei Ewing.
De această dată, acțiunea se va concentra asupra rivalității dintre John Ross – fiul personajului JR Ewing – și Christopher – fiul adoptat al personajelor Bobby și Pamela Ewing.
Potrivit presei britanice, producătorii postului de cablu american TNT au anunțat recent că i-au contactat pe actorii Patrick Duffy, în vårstă de 61 de ani, și Linda Gray, în vårstă de 70 de ani, pentru a le oferi șansa să interpreteze din nou rolurile care i-au consacrat – Bobby, fratele lui JR Ewing, respectiv Sue Ellen, soția acestuia.
Jennifer Love Hewitt, vedeta serialului „Whisperer“, și Josh Holloway, starul serialului „Lost“, vor juca și ei în această producție TV și vor aduce o infuzie de „sånge proaspăt“ în disfuncționalul „clan Ewing“, potrivit presei britanice.
Postul TNT a anunțat că va începe filmarea episodului pilot pentru acest serial chiar în noaptea de Revelion.
Episodul „Who Shot JR?“, difuzat în 1980, a rămas pånă în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audiență din lume, iar serialul „Dallas“, difuzat în 13 sezoane între anii 1978 și 1998, a avut o popularitate uriașă pe plan mondial.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















