Home Sport Tenisul feminin, pregătit pentru sistemul „3 din 5”

Tenisul feminin, pregătit pentru sistemul „3 din 5”

DISTRIBUIŢI

Condiția fizică a sportivelor, pusă la încercare

Tenisul mondial feminin ar putea suferi transformări foarte importante în viitorul apropiat, conducătorii WTA luând foarte în serios varianta de a trece la sistemul cu cinci seturi. În acest moment, este declarată câștigătoare sportiva care își adjudecă prima două seturi, astfel că, în cea mai mare parte a cazurilor, meciurile sunt mult mai scurte decât cele masculine. De asemenea, întrecerea fe­minină a fost întotdeauna în planul secund al iubitorilor tenisului, care acordă atenție maximă competiției masculine. Acesta este unul dintre motivele pentru care președintele WTA Stacey Allaster și-a propus să schimbe radical sistemul de organizare a întâlnirilor, consi­derând că efortul prelungit al tenismenelor va atrage mai mulți spectatori, telespectatori și, implicit, sponsori. „Gata, fetele sunt pregă­tite și dispuse să joace cinci seturi la turneele de Grand Slam. Tot ce așteptăm este să ni se ceară acest lucru. Programarea meciurilor la turneele de Grand Slam este deja o provocare din cauza timpului scurt. Noi credem că meciurile de trei seturi convin mult mai mult spectatorilor”, a declarat oficialul WTA.
Astfel, dacă această propunere va fi validată, ea va fi pusă în aplicare, cel puțin pentru moment, doar în cadrul turneelor de Grand Slam, pe când competițiile mai puțin importante vor continua să folosească sistemul „cea mai bună din trei seturi”. Cel mai mare risc este punerea în pericol a sănătății jucătoarelor, care ar putea fi nevoite să petreacă pe teren și câteva ore pentru un singur meci. Din punct de vedere sportiv, vor avea mult de câștigat sportivele care stau foarte bine la capitolul condiție fizică, urmând să fie defavorizate cele cu un stil de joc bazat în primul rând pe tehnică.

Halep, față în față cu Venus

În altă ordine de idei, Simona Halep și-a respectat statutul în fața celei de-a 50-a jucătoare a lumii, germanca Andrea Petkovici, pe care a învins-o cu scorul de 7-6 (7/4), 6-3, după o oră și 54 de mi­nute. Astfel, a 18-a tenismenă din clasamentul WTA a acces în turul trei al turneului Premier 5 de la Tokyo, unde va da piept cu ame­ricanca Venus Williams, fost lider al ierarhiei WTA, aflată acum pe treapta a 63-a. Tenismenele se vor afla la a treia înfruntare directă, în primele două având câștig de cauză americanca.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.