Cum calculele de pe hartie nu ţin loc de surse de finanţare pentru măriri de pensii, autorităţile se fac luntre şi punte să scoată bani pentru a-şi respecta promisiunile. Măcar pentru primul an, că apoi nu se ştie cine mai guvernează. Pe cale de consecinţă, cum au promis să nu crească principalele impozite, se caută soluţii de compromis. Iar cele mai la îndemană au fost creşterea bazei de impozitare pentru CAS şi respectiv impunerea unor termene anticipate pentru plata unor taxe. Acesta nu decat începutul, pentru că în prag de alegeri nu se poate creşte prea mult fiscalitatea.
În goana după banii care ar salva -mărirea pensiilor guvernul nu mai ştie ce să facă. Aşa că, dacă tot s-a angajat să nu crească impozitele se caută soluţii alternative. Printre acestea, mărirea bazei de impozitare sau decalarea plăţii altor taxe.
Impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă pentru veniturile realizate de asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice, vor fi plătite semestrial, pană la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care au fost realizate, potrivit unor propuneri de modificare a Codului de Procedură Fiscală.
În prezent aceste categorii de impozite se plătesc anual, pană la data de 25 inclusiv a lunii ianuarie a anului următor.
Noile norme de aplicare, publicate miercuri în Monitorul Oficial, stabilesc, în plus, faţă de normele aflate în vigoare pană acum, patru categorii de venituri pentru care urmează să fie incluse în venitul brut lunar şi pentru care se va plăti CAS.
Astfel, faţă de baza de calcul folosită în prezent, vor fi impozitate sumele din plată cu ora, gărzi, indemnizaţii clinice, sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori. De asemenea, se va aplica CAS pentru sumele primite de reprezentanţii în organismele tripărtite şi pentru indemnizaţiile de şedinţă acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice. Drepturile de autor răman pe lista excepţiilor de la plată CAS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















