
Aproape trei sferturi dintre statele lumii, începând cu Irakul și Afganistanul, sunt grav afectate de corupție, conform raportului anual al organizației Tranparency International (TI).
Conform Indexului 2010 privind percepția asupra corupției, Transparency adresează un avertisment guvernelor, subliniind că fenomenul corupției afectează eforturile de redresare a situației economice, acțiunile de contracarare a încălzirii globale și a sărăciei. Dintre cele 178 de țări cuprinse în studiu, aproape trei sferturi au un nivel al percepției corupției mai mic decât media.
Clasamentul, realizat cu ajutorul unor oameni de afaceri și specialiști, acordă zece puncte unei țări care teoretic nu este afectată de corupție și zero puncte statelor unde corupția este specifică regiunii și permanentă.
„Aceste rezultate arată că eforturi importante sunt necesare pentru consolidarea bunei guvernări în lume. Perpetuarea corupției este inacceptabilă. Prea multe persoane sărace și vulnerabile continuă să sufere consecințele corupției. Avem nevoie de aplicarea regulilor și legilor existente“, a declarat președintele TI, Huguette Labelle.
Danemarca, Noua Zeelandă și Singapore sunt în topul țărilor considerate cele mai puțin corupte, cu un punctaj de 9,3, în clasamentul TI. Afganistanul și Myanmar se numără printre cele mai corupte țări, cu un punctaj de 1,4, în timp ce Somalia este pe ultimul loc, cu un punctaj de 1,1.
Transparency notează că unele țări – Bhutan, Chile, Ecuador, Macedonia, Gambia, Haiti, Jamaica, Kuwait și Qatar – și-au îmbunătățit punctajul comparativ cu anul 2009. În schimb, corupția pare să se fi accentuat în Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Madagascar, Niger și SUA.
TI mai subliniază că dintre cele 36 de state industrializate care au semnat convenția anticorupție a OCDE, 20 dintre ele nu par să respecte sau respectă prea puțin reglementările acesteia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















