
Sportiva susține, evident, că este nevinovată
?ê?£tirile despre dopaj se învârt, de regulă, în jurul atleților și al cicliștilor, care par din ce în ce mai tentați să își riște cariera și să își pună la îndoială moralitatea pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive. Calculul este, de regulă, destul de simplu. Ei participă la anumite competiții sub influența acestor substanțe și, dacă este vorba doar despre o excepție și nu au fost depistați, stau în umbră până când aceasta le depășește organismul. Performanțele și trofeele rămân, însă, în vitrina personală, iar banii din premieri – în conturile bancare. Dacă este vorba despre unele rezultate de excepție, veniturile pot fi chiar și mai consistente, deoarece sponsorii premiaza rezultatele excepționale pe care vor să le asocieze cu propria firmă. Un caz mai puțin obișnuit a ieșit la iveală ieri, când judoka belgiană Charline Van Snick, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, a fost depistată pozitiv cu cocaină în urma unui control antidoping efectuat la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, desfășurate în luna august, de unde ea se întorsese, de asemenea, cu o clasare pe ultima treaptă a podiumului. Reacția sportivei a fost, cel puțin aparent, una de uimire totală, anunțând că nu și-a pus niciodată problema să consume substanțe interzise pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive. „Am primit un e-mail prin care eram informată că o substanță interzisă a fost detectată în eșantioanele de urină, este vorba de urme de cocaină. Eu sunt foarte atentă, am un stil de viață ireproșabil și nu am luat niciodată vreo substanță care să mă ajute la îmbunătățirea performanțelor. În niciun caz de bunăvoie”, a comentat belgianca. Ea așteaptă rezultatul analizei eșantionului B, care, însă, de cele mai multe ori nu face decât să confirme rezultatul inițial. „Fac un dosar cu avocatul meu pentru a-mi demonstra nevinovăția. Mereu m-am străduit să fiu cât mai profesionistă și să respect toate obligațiile în materie de dopaj, așa că nu înțeleg cum s-a putut întâmpla așa ceva”, a conchis belgianca Charline Van Snick.
Ea riscă să primească o suspendare pe doi ani și să îi fie retrasă medalia câștigată la Rio de Janeiro.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















