Deşi autorităţile au încercat prin declaraţii belicoase să minimizeze efectele secetei şi ale preţurilor administrate asupra inflaţiei, aceasta a explodat în luna august, anuland tot caştigul din primele şapte luni.
Practic lupta pentru scăderea acestui indicator sensibil se reia de la zero, iar şansele pentru a mai prinde diferenţa de un punct faţă de anul trecut sunt minime. Pentru că, cel puţin pe parte de alimente, creşterile vor continua în septembrie şi octombrie.
Preţurile de consum au crescut în luna august cu 0,86%, faţă de 0,29% în luna precedentă, în principal pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a fost de 4,96%, în creştere cu un punct procentual comparativ cu nivelul consemnat la sfarşitul lunii iulie. Mai mult, anul trecut în luna august se înregistrase o uşoară reducere a preţurilor.
Creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni (septembrie 2006 – august 2007) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2005 – august 2006), atat cea determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC), cat şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,3% pe total.
În luna august, produsele alimentare au înregistrat un avans de 1,68%, în condiţiile scumpirii legumelor cu 3,83%, a produselor de morărit şi panificaţie cu 3,03% şi a ouălor cu 13,55%. Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat în august cu 0,08%, iar tarifele serviciilor cu 1,06%.
Din categoria serviciilor, cele poştale au urcat cel mai mult, cu 23,26%, însă coeficientul de ponderare al acestora în IPC este redus. Prin excluderea influenţei preţurilor la băuturile alcoolice şi tutun, inflaţia din luna august s-a situat la 0,87%.
De asemenea, inflaţia ar fi fost de 0,94% fără aportul combustibililor, iar prin excluderea preţurilor reglementate, inflaţia lunară s-ar fi ridicat la 1%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















