Festivalul -Cavalerul de aur/Zolotoi viteaz- (II)

Kaluga, gazda de anul acesta a Festivalului -Cavalerul de aur/Zolotoi viteaz-, e un vechi oras medieval pe malul raului Oka, foarte aproape de Manastirea Optina; dateaza din secolul al XIV-lea si a jucat un rol important in multe momente cruciale ale istoriei; astazi numara vreo 350.000 de locuitori. La cumpana dintre primavara si vara, aici se intuneca foarte tarziu. La 10.00 seara e lumina aproape ca ziua, peste o jumatate de ora abia se lasa crepusculul; abia la 12.00 e intuneric, cu toate ca e cale lunga pana la noptile albe. Localnicii s-au obisnuit, iar vesnicii hoinari ai -Cavalerului de aur- (trebuie sa specific: e un festival itinerant) sunt, ca toti -cinefagii-, mai dependenti de luminile rampei decat de cele ale firmamentului. In ragazul dintre proiectii, incerc sa culeg cateva respiratii si, simultan, cateva ecouri ale festivalului.

Asadar, e zece si jumatate seara, lumina aproape ca ziua si lumea nu se indura sa plece din fata cinematografului central. Mai putin interesati de documentare si de filmele studentesti, kalujenii au umplut sala la avanpremiera filmului lui Aleksandr Sokurov, Chivotul rus (in original: Russkii kovceg). Este unul dintre acele filme la care publicul ramane inmarmurit in fotolii, soarbe intregul generic, apoi, inca in stare de transa (din care ziaristii sunt nevoiti sa iasa primii), ii impresoara pe actori si pe celelalte VIP-uri prezente cu laude si cu intrebari. Am profitat de aceste prezente pentru a lua un interviu, in exclusivitate pentru ziarul -Curentul-, actorului petersburghez Leonid Mozgovoi, unul dintre interpretii principali din Chivotul rus si protagonistul catorva opere ale regizorului; interviul va aparea intr-un numar viitor.

Sloganul de prezentare a filmului: -primul si unicul lungmetraj din istoria cinematografului compus dintr-un singur plan-secventa (adica un singur cadru) lung de o ora, 36 de minute si 12 secunde- nu e facut sa aduca valuri de spectatori ori sa starneasca entuziasmul criticii, ci mai degraba sa atraga iubitorii de esecuri si grimasele abonatilor la Cartea recordurilor. Si totusi, acestia din urma vor fi dezamagiti. Filmul este un succes si din punctul de vedere al cifrelor. In Statele Unite – aflam din foaia de prezentare a festivalului (-Vestnik-, nr. 2/2003) – a depasit in vanzari block-buster-ul anului, Stapanul inelelor: Cele doua turnuri, incasand 800.000 de dolari in primele 10 saptamani. La Londra, premiera filmului s-a desfasurat in mai multe cinematografe simultan.

Prezentat anul trecut la Cannes, filmul tocmai a avut premiera oficiala in Rusia, cu ocazia aniversarii a 300 de ani de la intemeierea orasului Sankt Petersburg. In noaptea de 27 spre 28 mai, muzeul Ermitaj a fost deschis pentru vizitatori si spectatori, care au putut admira gratuit simezele ori viziona pelicula lui Sokurov, proiectata de trei ori la rand in incinta muzeului. Daca mai era nevoie sau nu, filmul a crescut vertiginos interesul pentru muzeul de pe malul Nevei, care, oricum, functiona cu casele inchise.

Despre film, deocamdata o singura observatie: dupa cateva minute uiti complet ca asisti la un singur cadru-secventa, iar spectatorul neavizat are toate sansele sa treaca acest lucru cu vederea. Un moment inedit in felul sau, dar revelator al tragediei inca nevindecate a cinematografului sovietic, l-a constituit premiera absoluta in Rusia, la 31 de ani de la productie, a unei lucrari de diploma care trebuia sa iasa pe ecrane, dar, pentru ca cita versuri din Pasternak (chiar daca apoi au fost inlocuite cu altele), pentru ca prezenta in culori pacifiste armata sovietica, a ajuns pe lista neagra, care abia in anii din urma incepe sa fie exorcizata. Pentru spectatorul tanar este greu de inteles de ce un film, care pare astazi -cuminte- si deloc protestatar, a speriat in 1971 autoritatile sovietice doar pentru stilul neconventional cu care era prezentat un tanar soldat rus, trimis pe frontul de eliberare din Ungaria, care in timpul liber recita poezii si nu se indura sa traga in inamic. Este un metraj mediu, se numeste Versuri/Stihi, l-a avut ca recenzent pe Andrei Tarkovski, este regizat de cineastul bulgar Margarit Nikolov (alt elev al lui Mihail Romm) si il are ca protagonist pe foarte tanarul, pe atunci, Nikolai Burliaev. Realizat preponderent din gros-planuri luminoase, poetice, filmul este o meditatie asupra razboiului, un fel de ramura crescuta din Copilaria lui Ivan – declara Margarit Nikolov, actualmente vicepresedinte al festivalului, care marturiseste ca, fara prestatia lui Nikolai Burliaev, filmul nu ar fi existat. Ar fi putut castiga laurii oricarei competitii studentesti – declara membra unor astfel de jurii.

Dar ca sa depasim melancolia si sa incheiem cu un aer optimist, vom face o incursiune in sectiunea video, unde Vasil Barkov (Bulgaria) debuteaza cu Shakespeare in stil balcanic (Sekspir po-balkansi), un simpatic documentar arheologico-umoristic. Departe in munti a fost dezgropata, acum vreo 50 de ani, o biserica din secolul al XII-lea, pe care localnicii o acoperisera ca s-o salveze de invazia turca. Un val de pamant a ascuns constructia, destul de masiva, pe tot timpul ocupatiei turcesti, pana cand oamenii au uitat cu totul de ea si au descoperit-o cu totul intamplator, cand au vazut ca batul de care-si legau taranii oile era capatul unei cruci… Biserica a ajuns, in sfarsit, la lumina, dar nu si-a regasit menirea, intrucat reimbisericirea localnicilor se desfasoara lent si nelinear. Deocamdata, ramasitele frescelor insufletesc un grup de actori amatori de varsta scolara, care monteaza Shakespeare intr-un spatiu neconventional. Profesorul lor observa influenta benefica a zidurilor bisericii asupra actului teatral, simte ca viata (fie si in formele ei neritualice) trebuie sa se reintoarca in matca bisericii. Filmul, bine ritmat, atrage prin contrapunctul dintre vraja intalnirii cu propriile origini si spontaneitatea copiilor in treninguri colorate, repetand Romeo si Julieta, interpretand scena balconului in Caminul cultural, sub privirile fascinate ale tarancilor imbrobodite, ori luptandu-se cu sabii de lemn sub binecuvantarea imaginilor de sfinti.