Home În Lume Veriga lipsa a Europei de maine

Veriga lipsa a Europei de maine

DISTRIBUIŢI

Presedintii Ion Iliescu si Vladimir Putin vor semna maine, la Kremlin, Tratatul politic de baza dintre Romania si Rusia, un document care, potrivit sefului guvernului de la Bucuresti, Adrian Nastase, -ar fi trebuit semnat cu multi ani in urma-. Un punct de vedere impartasit, de altfel, si de ministrul rus de externe, Igor Ivanov, pentru care, vizita la Moscova a sefului statului roman -depaseste cadrul strict al raporturilor reciproce-, ea reprezentand -un eveniment major atat pentru relatiile bilaterale, cat si pentru relatiile Rusiei cu statele din centrul si estul continentului european-.

Cu alte cuvinte, semnarea tratatului si, implicit, normalizarea dialogului Moscova – Bucuresti reprezenta veriga lipsa, dar esentiala, pentru definitivarea politicii externe a Kremlinului fata de acest spatiu al lumii. Aceasta absenta a facut deseori obiectul unor critici severe in presa rusa, care a acuzat diplomatia de la Kremlin de miopie politica si de inadmisibila neglijenta in apararea intereselor nationale. Ilustrativ este, in acest sens, modul in care Ivanov a descris, intr-un articol publicat ieri de cotidianul -Kommersant-, relatiile Rusiei cu -restul Europei- – fostii sateliti comunisti: -Am fost ca doi calatori care mergeau, pe drumuri paralele, catre aceeasi tinta, incercand sa nu se observe unul pe altul-. Greu de spus ce anume a determinat aceasta stare de lucruri: poate mostenirea istoriei, poate orgoliile elitelor politice. Oricum, nota seful diplomatiei de la Kremlin, rezultatul acestei atitudini a fost -pierderea a numeroase oportunitati de factura politica si economica-. Situatia insa s-a schimbat radical cu precadere in ultimii ani, iar -semnarea Tratatului de baza ruso-roman va incheia seria demersurilor de innoire a bazelor contractuale ale relatiilor Rusiei cu toate tarile central si est-europene-, a tinut sa sublinieze Ivanov. Pentru ca imediat sa adauge ca -ceea ce conteaza, in ultima instanta, dincolo de toate supararile noastre, este viitorul Europei-. Dorim, a spus ministrul rus, -sa construim o Europa a zilei de maine impreuna cu toate statele europene fara delimitari artificiale in <vestici> si <estici>, in <vechi> si <noi>-.

Atacand problema extinderii NATO si a Uniunii Europene, Ivanov a reafirmat pozitia tarii sale, aratand ca, desi -Rusia nu si-a propus sa adere, intr-un viitor apropiat, la vreuna din cele doua organizatii, asta nu trebuie sa impiedice dezvoltarea colaborarii Moscovei cu statele europene-. Mai ales ca, a spus Ivanov, isi asteapta realizarea o serie de proiecte din domeniul investitiilor bancare sau al tranzitului de petrol si gaze naturale. Interesant este ca, inainte de intalnirea cu omologul sau de la Bucuresti, Mircea Geoana, alaturi de care va semna Declaratia comuna romano-rusa, Ivanov a dat o fuga pana in Slovacia si Ungaria. Asa, pentru a lua pulsul evenimentelor, pentru a testa terenul si a pune la cale planuri de viitor.

Pe acest fundal, presedintele Ion Iliescu a calificat drept -prejudecati- toate acele afirmatii ale unora si altora, conform carora -patrunderea activa a investitorilor rusi pe piata romaneasca nu este altceva decat dovada certa a intentiilor Moscovei de a-si impune influenta in economia tarii noastre-. Nu avem de ce sa ne temem, a explicat Iliescu. -Portile economiei noastre sunt deschise tuturor investitorilor. Economia romaneasca nu va avea decat de castigat-. Intre timp, oamenii de afaceri din Alianta pentru Dezvoltarea Economica a Romaniei s-au plans ministrului Geoana de atitudinea ostila a functionarilor ambasadei noastre la Moscova. -Nu este primul caz semnalat in aceasta privinta. Maine voi fi la Moscova, impreuna cu presedintele Iliescu, si vom discuta aceste probleme. Cei care nu-si fac treaba vor fi sanctionati drastic-, a promis seful diplomatiei romane.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.