Prima zi a unui weekend prelungit pentru americanii din Statele Unite, care marcheaza astazi Ziua Independentei, a insemnat pentru Romania un schimb de amabilitati diplomatice cu Washingtonul, o noua confirmare a relatiilor bilaterale stranse pe parcursul campaniei antitero, in special a interventiilor din Afganistan si Irak.
La Bucuresti, ambasadorul Michael Guest a vorbit despre ajutorul primit de Statele Unite de la -prietenii si aliatii nostri, intre care si Romania-. -Luptam impreuna impotriva terorismului. Noi sustinem pe toate caile eforturile Romaniei de a se alatura atat Aliantei Nord-Atlantice, cat si Uniunii Europene-, a fost mesajul de sprijin al reprezentantului diplomatic al SUA. -Ambasada SUA este mandra de relatia puternica dintre tarile noastre. Suntem impreuna in aceste momente si privim cu speranta catre un parteneriat si mai puternic-, a conchis Michael Guest.
Politetea americana a fost intoarsa de presedintele Ion Iliescu, care, desi aflat la Moscova, i-a trimis un mesaj de felicitare omologului de la Casa Alba.
La peste 10.000 de kilometri departare, pe intreg teritoriul SUA, locul unde patriotismul s-a transformat intr-un nou mod de viata dupa 11 septembrie 2001, ziua de astazi nu inseamna numai 227 de ani de la momentul Philadelphia, cand mai multi colonisti americani au pus bazele filozofiei politice ce a stat la baza intemeierii Statelor Unite, ci si o serie de evenimente pregatite de luni de zile si, mai ales, petreceri cat incape.
Chestiuni presante precum reconstructia Irakului, divergentele cu Uniunea Europeana sau problema Curtii Penale Internationale – care tin de obicei prima pagina a ziarelor occidentale – au cedat pentru cateva zile locul unui weekend festivist in Statele Unite, care incepe de astazi, 4 iulie, Ziua Nationala a celui mai puternic stat din lume.
-Pe 4 iulie 1776, parintii natiunii americane au adoptat Declaratia de Independenta si au pus bazele unei viziuni de libertate si egalitate care dainuie si in zilele noastre. (…) America este o forta a binelui in lume. (…) Castigam teren in lupta impotriva dusmanilor libertatii, dar mai raman inca multe de facut-, a declarat presedintele George W. Bush cu aceasta ocazie, trimitere evidenta la preocuparea numarul unu a Americii – lupta antitero.
La Bucuresti, stafeta a fost preluata de ambasadorul Michael Guest, care a vorbit despre ajutorul primit de Statele Unite de la -prietenii si aliatii nostri, intre care si Romania- in procesul de -reinstaurare a libertatii si demnitatii in Afganistan si Irak-. -Luptam impreuna impotriva terorismului. Noi sustinem pe toate caile eforturile Romaniei de a se alatura atat Aliantei Nord-Atlantice, cat si Uniunii Europene-, a fost mesajul de sprijin al reprezentantului diplomatic al SUA. -Ambasada SUA este mandra de relatia puternica dintre tarile noastre. Suntem impreuna in aceste momente si privim cu speranta catre un parteneriat si mai puternic-, a conchis Michael Guest.
Politetea americana a fost intoarsa de presedintele Ion Iliescu, care, desi aflat la Moscova, i-a trimis un mesaj de felicitare omologului de la Casa Alba.
La peste 10.000 de kilometri departare, pe intreg teritoriul SUA, locul unde patriotismul s-a transformat intr-un nou mod de viata dupa 11 septembrie 2001, ziua de astazi nu inseamna numai 227 de ani de la momentul Philadelphia, cand mai multi colonisti americani au pus bazele filozofiei politice ce a stat la baza intemeierii Statelor Unite, ci si o serie de evenimente puse la cale de luni de zile si, mai ales, petreceri cat incape. Parada copiilor pe biciclete, 30 de minute traditionale de artificii la New York, in cursul serii, urmate de alte opt reprize in diverse puncte ale metropolei, concerte, partide de pescuit si muzica patriotica, cateva zile la munte, pe plaja sau la un picnic la iarba verde – tot atatea posibilitati de distractie. Nici trupele din Golf nu au fost uitate, acestea asteptand un oaspete foarte special – actorul Arnold Schwarzenegger, in turneu de promovare a ultimului sau film, -Terminator 3-.
Traficul in SUA, estimat a ajunge la cel mai inalt nivel al ultimilor noua ani, va fi infernal la acest sfarsit de saptamana. Datele furnizate de transportatori arata ca peste 37 milioane de persoane vor calatori in aceasta perioada cel putin cate 80 de kilometri, mai mult cu doua procente comparativ cu anul trecut. Dintre acestea, peste 32 de milioane vor alege masina, 4,3 milioane avionul, in timp ce 500.000 vor merge cu un alt mijloc de transport.
Tocmai pentru ca se asteapta ca numarul accidentelor de circulatie sa creasca, in paralel cu numarul de cazuri de sofat sub influenta alcoolului, autoritatile au decis dublarea patrulelor de politie. Ceva mai linistiti decat anii trecuti cu privire la pericolul atacurilor teroriste, dar totusi in garda, oficialii au ales de asemenea sa ramana la nivelul secund al alertei, culoarea portocaliu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















