Home În Lume Bush le cere americanilor sa invete limba urdu

Bush le cere americanilor sa invete limba urdu

DISTRIBUIŢI

La numai o zi dupa ce s-a intalnit cu principalii sai consilieri militari, presedintele SUA, George W. Bush, si-a indreptat atentia catre viitorul tarii: studentii. In cadrul unui discurs sustinut in fata directorilor si reprezentantilor a 100 de colegii si universitati americane, seful Casei Albe a anuntat lansarea unui program educational in valoare de 114 milioane de dolari. La ce vor folosi acesti bani? Printre altele, la educarea tinerei generatii in privinta altor culturi.

-Pentru a arata popoarelor lumii ca ne pasa de ele, trebuie sa le demonstram ca le cunoastem cultura si modul de viata. Atunci cand cineva vine la mine si imi vorbeste cu accent texan, stiu sigur ca macar a fost acolo si ne-a inteles stilul de viata-, le-a spus Bush profesorilor si studentilor prezenti la o conferinta organizata de Departamentul de Stat. Apoi a vorbit si despre ceea ce a stat la baza programului educational. -Avem nevoie de agenti secreti care sa vorbeasca araba, chineza, farsi sau urdu, iar acest lucru se invata cel mai bine in scoli-, a spus Bush. In plus, presedintele s-a plans de faptul ca posturile de televiziune arabe, rusesti sau chineze prezinta America -intr-un fel din care nimeni nu intelege adevarul-. -Posturile arabe nu cunosc legislatia noastra si poate de aceea transmit un mesaj gresit-, a subliniat George W. Bush. Dupa discurs, agentiile de presa straine au consemnat declaratia directorului Universitatii Berkley din California, care si-a amintit ca a participat la o intalnire cu mai-marii CIA, in cadrul careia s-a discutat despre acelasi lucru. -Au nevoie disperata de agenti vorbitori de limba araba, iar acesta este motivul pentru care Aministratia Bush a decis sa investeasca in tineri-, a opinat Robert Birgeneau. Apoi tot el a adaugat ca apreciaza nevoile guvernului dar, pentru managerii centrelor universitare, aceste nevoi nu sunt o prioritate. Dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, multe universitati s-au plans de faptul ca masurile antiteroriste ii indeparteaza pe studentii straini.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.