Campionul european la sah, Dieter Nisipeanu, nu isi va putea apara titlul continental, deoarece Campionatul European din 2006 este programat in aceeasi perioada cu meciul test pe care romanul il va juca, la Bucuresti, cu campionul mondial, Veselin Topalov. Meciul cu bulgarul este programat in perioada 6-9 aprilie, in timp ce Campionatul European, care trebuia sa inceapa initial pe 14 aprilie, a fost devansat pentru data de 3 aprilie.
-Imi pare rau ca nu voi putea sa-mi apar titlul, pentru ca nu-mi place sa pierd nimic fara sa lupt. Dar o victorie in fata lui Topalov este, ca moral, mai importanta decat titlul european. Daca as fi putut alege intre participarea la CE si meciul cu Topalov, as fi ales tot sa il intalnesc pe campionul mondial-, a marturisit ieri Nisipeanu. -De departe este cel mai important meci din cariera. Nu in fiecare zi ai sansa sa il intalnesti pe numarul 1 mondial. Eu il voi considera un meci pentru titlul mondial. Este un meci test, nu amical, din moment ce aduce puncte ELO. Poate insemna un pas urias in cariera mea-, a fost de parere campionul european. Nisipeanu a mai precizat ca spera ca meciul sa fie echilibrat. – La ora actuala nu pot sa sper la mai mult, dar pe parcurs, cine stie, s-ar putea sa si castig. Mai sunt mai mult de trei luni pana atunci si s-ar putea totusi ca in momentul meciului sa fiu intr-o forma foarte buna-, a mai adaugat Nisipeanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















