
Țara noastră nu are o tradiție în sporturile de iarnă, dar ar putea găzdui cea mai importantă întrecere de profil pentru tineret peste numai șapte ani. Primarul Brașovului, George Scripcaru, a trimis scrisori de intenție către Comitetul Internațional Olimpic prin care își anunță disponibilitatea ca în orașul pe care îl conduce să se organizeze, în 2020, JO de Iarnă pentru Tineret, proiect care se bucură de sprijinul total al președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu. Conducătorii forului mondial au confirmat deja că au luat la cunoștință acest lucru, iar șansele ca Brașovul să câștige această cursă nu sunt deloc neîinsemnate, după ce la începutul acestui an a găzduit Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE).
„Răspunsul a venit din partea lui Gilbert Felli, directorul executiv al CIO, care confirmă primirea scrisorii de intenție pentru organizarea Jocurilor Olimpice și ne anunță că în foarte scurt timp vom primi detaliile despre următorii pași pe care îi avem de parcurs. Am decis să facem acest pas împreună cu Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pornind de la experiența pe care o avem de la organizarea în 2013 a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Vor fi foarte multe condiții pe care trebuie să le îndeplinim pentru că această competiție este diferită de FOTE, dar sperăm că vom reuși”, a declarat edilul Brașovului. În afară de Brașov-Poiana Brașov, concursurile din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret ar urma să se desfășoare și în împrejurimi, cum ar fi Predeal, Valea Prahovei și Râșnov, al cărui primar, Adrian Veștea, este mai mult decât încântat de posibilitatea materializării acestui proiect: „Este o inițiativă extrem de îndrăzneață și este o candidatură pe care, consider eu, România o poate satisface, ținând cont că mai este o perioadă relativ lungă până în 2020. Avem experiența FOTE și am toată convingerea că în ceea ce ne privește, autoritățile locale din Brașov, Predeal și Râșnov, vom parcurge toate etapele premergătoare acestui eveniment”.
De aceeași susținere se bucură această candidatură și din partea edilului din Predeal, Liviu Cocoș, care consideră că organizarea JO de Iarnă pentru Tineret din 2020 este un eveniment care ar îmbunătăți imaginea țării noastre peste granițe: „Este un lucru care ne bucură foarte mult. Sperăm că vor veni bani de la Guvern pentru că localitățile nu vor putea să susțină investiții în infrastructură din resursele proprii. Sunt costuri foarte mari, dar sper că, cu srpijinul Guvernului, va fi un eveniment de cu care România se va putea mândri. Cred că vom putea organiza această ediție, deaorece la FOTE niciuna dintre echipele participante nu a reproșat nimic României, iar din cele 11 ediții de până acum, cea din România s-a clasat pe locul întâi”.
Între 17 și 22 februarie a avut loc, la Brașov, Predeal, Râșnov și Cheile Grădiștei, cea de-a 11-a ediție a FOTE, competiție la startul căreia s-au aliniat peste 1.450 de sportivi și oficiali din 45 de țări.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















