Parlamentul European a decis ieri lansarea propriei anchete privind scandalul centrelor secrete de detentie ale CIA in Europa, dupa ce autoritatile elvetiene au confirmat, tacit, autenticitatea faxului transmis de Cairo ambasadei egiptene la Londra, in care se afirma ca 23 de prizonieri irakieni si afgani ar fi fost anchetati in Romania. In plus, senatorul elvetian Dick Marty a anuntat ca este pe punctul de a gasi probe privind existenta acestor centre secrete. El trebuie sa primeasca insa acceptul Bucurestiului pentru a obtine imaginile din satelit asupra presupuselor locatii unde CIA ar fi anchetat teroristi.
Suparati de faptul ca, la aproape doua luni de la lansarea scandalului privind centrele secrete de detentie ale CIA in Europa, nu exista deocamdata nici o concluzie, europarlamentarii au decis, ieri, lansarea unei anchete proprii. Saptamana viitoare va fi creat un comitet cu 46 de membri, care va fi aprobat in cadrul urmatoarei reuniuni plenare a Parlamentului European.
Aceasta investigatie va fi prima la nivel oficial, dupa ce majoritatea statelor acuzate ca ar adaposti centre de detentie ale CIA, in care serviciile secrete americane tortureaza nestingherite, au lansat propriile lor anchete nationale. -Trebuie sa analizam toate dovezile disponibile pentru a stabili daca vreun stat european a incalcat drepturile omului-, a declarat presedintele liberal-democratilor din Parlamentul European, Graham Watson. Comisia va avea mandat de un an, dar un prim raport este asteptat dupa sase luni de la inaugurare.
Autentificare tacita
Decizia forului european intervine chiar in aceeasi zi in care presa elvetiana a anuntat ca autoritatile de la Berna confirmasera autenticitatea faxului transmis de Cairo Ambasadei egiptene la Londra, in care se afirma ca 23 de prizonieri irakieni si afgani ar fi fost anchetati in Romania. Oficial insa, Elvetia s-a limitat sa condamne aparitia in presa a documentului, fara sa puna nici un moment la indoiala autenticitatea faxului. Ceea ce inseamna ca intr-adevar documentul exista, din punctul de vedere al elvetienilor, singura problema fiind scurgerea de informatii catre presa. Numai ca, din punctul de vedere al Bucurestiului, lucrurile se schimba. Este pentru prima data cand se pomeneste despre o dovada concreta a faptului ca Romania ar fi permis CIA sa interogheze suspecti capturati in timpul luptei impotriva terorismului. Cu toate acestea, ambasadorul austriac la Bucuresti, Christian Zeileissen, a apreciat, ieri, ca subiectul este unul care -apare si dispare, pe de-o parte fiind vorba de zvonuri, iar pe de alta, de situatia factuala-.
Indicatii suplimentare
Cat despre dovezile concrete, s-ar putea ca totul sa evolueze rapid, senatorul elvetian Dick Marty, care conduce ancheta Consiliului Europei privind presupusele inchisori secrete ale CIA din Europa, declarand ca -indicatiile suplimentare au inceput sa se acumuleze- si ca se afla pe punctul de a gasi probe. Despre faxul buclucas, oficialul elvetian a afirmat ca nu constituie o dovada in sine, ci numai o indicatie suplimentara. Ceea ce s-ar putea traduce prin sublinierea ca exista si alte probe care sa dovedeasca implicarea Romaniei, alaturi de alte state europene, in scandalul lansat la inceputul lui noiembrie de -Washington Post-. Marty urmeaza sa prezinte, la 23 ianuarie, un raport preliminar in fata Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. -Le Monde- a transmis ieri, citand surse din anturajul lui Javier Solana, ca Dick Marty asteapta acceptul Romaniei si Poloniei pentru a obtine imaginile din satelit asupra presupuselor locatii secrete ale serviciilor secrete americane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















