Potrivit primelor rezultate din invatamantul preuniversitar, aproximativ 95% din cele 62.609 de cadre didactice participante au promovat examenul de titularizare. Ce-i drept, rezultatele sunt doar partiale, cele finale care sa cuprinda si o statistica pe transe de medii obtinute intarzie sa apara.
Cea mai ridicata rata de promovabilitate a fost inregistrata in judetul Brasov – 98%, urmat de Giurgiu si Neamt – 97%, Bucuresti – 96%, Cluj Napoca – 95,80%. Judetul Mehedinti a fost **codas** la titularizare, cu doar 91% candidati promovati.
Candidatii au fost distribuiti in 157 de centre si au sustinut teste de tip grila la 300 de discipline din toate domeniile de invatamant.
Cineva care ar avea ca punct de reper exclusiv situatia statistica prezentata ar putea crede ca primul examen national de titularizare in sistem grila a fost un succes atat din punctul de vedere al rezultatelor, cat si al organizarii. In realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru a intregi imaginea examenului de titularizare 2003, trebuie sa evocam si candidatii din Bistrita care au refuzat sa intre in examen din cauza orelor in sir de asteptare a subiectelor si dascalii-candidati care au cerut in Brasov demisia ministrului educatiei, solicitare la care s-au raliat si sindicatele din invatamant.
Oricum, pentru situatia din Bistrita, conducerea MECT a gasit tapul ispasitor, Inspectoratul Scolar din localitate anuntand deja clasicele masuri de pedepsire a celor vinovati.
Prea dificile sau prea usoare
Promovabilitatea exagerata inregistrata in acest an este in antiteza cu situatia de anul trecut cand doar o treime din cei peste 28.000 de candidati au reusit sa promoveze examenul de titularizare. Atunci, multi dintre cei picati, fie ei proaspeti absolventi de facultate, dar si profesori cu state vechi in invatamant, au luat note de doi, trei sau patru.
Cresterea statistica imensa inregistrata peste noapte, sau in cazul nostru intr-un an, ne face sa ne intrebam daca calitatea pregatirii universitare a cunoscut un salt urias sau poate subiectele au fost mult prea simple.
Potrivit parerii presedintelui executiv al Federatiei Sindicatelor Independente **Spiru Haret**, subiectele au fost accesibile, cel putin la partea de metodica, un profesor care preda de ceva vreme nu ar fi trebuit sa aiba nici un fel de problema. Sa ne reamintim ca anul trecut proba de foc a examenului de titularizare a fost tocmai metodica.
Daca anul trecut, multi s-au intrebat daca rezultatele dezastruoase sunt cauzate, cel putin in parte, subiectelor mult prea dificile, anul acesta se naste o serioasa intrebare asupra facilitatii lor.
Ministerul Educatiei si Cercetarii sustine, intr-un comunicat, ca datele demonstreaza buna pregatire a candidatilor inscrisi la concurs.
Invatamantul, intr-o criza fara precedent
**Federatia Educatiei Nationale isi exprima rezervele fata de corectitudinea si moralitatea procedurii, ceea ce pune sub semnul intrebarii legalitatea desfasurarii concursului si a intregii operatiuni de ocupare a posturilor si catedrelor din invatamant**, a precizat secretarul general al FEN, Constantin Ciosu.
**Amatorii nu isi pot gasi locul la conducerea unui sistem ce implica 400.000 de salariati si milioane de elevi si parinti. Ne mai ramane sa speram ca promisiunea demisiei angajate inaintea concursului ce a inceput deja cu stangul a fost serioasa**, a conchis Ciosu.
Criza fara precedent a invatamantului este recunoscuta de toate federatiile sindicale din invatamant chiar daca parerile asupra responsabilitatilor sunt impartite.
Liderul FSI **Spiru Haret**, Dumitru Chilom, atribuie responsabilitatea organizarii defectuoase a examenului de titularizare… fostei conduceri a MECT.
**Vina apartine echipei ministeriale anterioare care, desi a schimbat radical modul de sustinere a examenului de titularizare, nu l-a pregatit suficient, dascalii nu au fost familiarizati cu sistemul de tip grila. De altfel, prea multe au fost schimbate fara a se tine seama de parerea dascalilor**, sustine Chilom.
Subordonatii ii cer demisia
Dupa dezastrul de la titularizare, profesorii din Brasov solicita demisia ministrului educatiei care anuntase anterior ca isi asuma raspunderea pentru examenul dascalilor.
Dupa dezastrul de la Bacalaureat, si examenul de titularizare a nemultumit candidatii, profesorii supraveghetori si membrii comisiilor.
Veniti in jurul orei 7.30, nici profesorii brasoveni nu au putut pleca decat dupa ora 15.00. Multi dintre ei au sustinut ca nu au putut da randament maxim din cauza stresului la care au fost supusi.
Profesorii au mai reclamat si faptul ca nu au primit subiectele pe foi autocopiante, falsificarea lor putand fi realizata mult mai usor din aceasta cauza.
Si PD solicita demisia lui Athanasiu
Democratii cer demisia ministrului educatiei si invatamantului, Alexandru Athanasiu pentru -modul scandalos in care s-a desfasurat examenul de titularizare-.
Deputatul democrat Ioan Onisei a declarat ieri ca experienta de la examenul de Bacalaureat a fost repetata o data cu examenul de titularizare, lucru care denota -dispretul primului-ministru si al ministrului invatamantului fata de cadrele didactice-.
In opinia democratilor, modul in care s-a desfasurat examenul de titularizare reprezinta esecul lui Athanasiu, motiv pentru care cer demiterea acestuia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















