Aproximativ 60% dintre persoanele din întreaga lume cred că fenomenul corupției s-a amplificat în ultimii trei ani, iar 40% afirmă că au oferit mită în ultimul an. Barometrul Global pe tema Corupției 2010 a fost publicat cu ocazia Zilei internaționale împotriva corupției. În Europa și America de Nord, 73%, respectiv 67% dintre persoane cred că problema corupției s-a accentuat în ultimii trei ani. Potrivit studiului, 70% dintre persoane ar semnala un act de corupție. Acesta mai relevă că peste 50% dintre persoanele din Africa subsahariană au oferit mită în ultimele 12 luni, la fel ca și 36% dintre persoanele din Orientul Mijlociu și nordul Africii, 19% din țările balcanice și Turcia și 5% din statele UE. De asemenea, aproximativ 30% dintre bulgari cred că nivelul corupției a crescut în ultimele 12 luni în țara lor, 42% cred că acesta a rămas neschimbat, în timp ce 28% consideră că a scăzut.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















