
Dacă troica creditorilor externi ai Greciei UE-FMI-BCR pompează bani pentru resuscitarea economiei elene ca stat membru UE din zona euro, autoritățile de la Atena se pregătesc să cumpere armament rusesc. Rusia și Grecia au semnat ieri un acord interguvernamental de cooperare în domeniul militar, a anunțat marți, la Atena, ministrul rus al apărării Serghei ?ê?£oigu. "Am semnat un acord care ne oferă un nou cadru și noi frontiere în cooperarea noastră tehnico-militară", a declarat ministrul rus după convorbirile avute cu omologul său grec, Dimitris Avramopoulos, potrivit relatării RIA Novosti. Documentul semnat marți vizează "sistemele de armament și tehnica militară deja furnizate Greciei, întreținerea acestor sisteme și livrarea de noi armamente", a indicat Serghei ?ê?£oigu. Potrivit presei ruse, apărarea antiaeriană greacă este echipată într-o mare măsură de Rusia. Armata greacă dispune în special de rachete sol-aer S-300 PMU, Tor-M1, Bouk-M1 și Ossa-AKM, precum și de sisteme antiaeriene mobile Igla.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















