
Pugilistul Liborio Solis, din Venezuela, și-a pierdut centura WBA la categoria supermuscă încă dinainte de a păși în ring. El nu a reușit să se încadreze în limitele maxime ale categoriei înainte de meciul cu japonezul Daiki Kameda, campion IBF, pe care a depășit-o în prima fază cu 1,4 kilograme, apoi cu 1,1 kilograme, renunțând să se mai prezinte la a treia încercare, ultima permisă de regulament. „Nu pot pierde mai mult în greutate. Nu pot să o fac, deoarece este prea frig în Japonia. Am alergat o oră și nu s-a întâmplat nimic. Nu pot transpira mai mult într-o singură oră”, a declarat Solis după cântarul oficial.
Cu toate acestea, meciul a avut loc ieri, după închiderea ediției, dar Solis nu a avut decât miza de a păstra centurile vacante.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















