
Antrenorul lui ?ê?£ahtior Donețk, Mircea lucescu, este de părere că echipele provenind din țările est-europene sunt dezavantajate de arbitri, avansând ideea conform căreia UEFA își dorește să vadă în fazele superioare ale competițiilor cât mai multe formații din Vest. Tehnicianul român consideră că elevii săi ar și-fi putut continua parcursul în Liga Campionilor dacă „fluierașii” ar fi judecat corect. „Noi am fi meritat mai mult în Liga Campionilor. Dacă fac o socoteală, am dominat categoric meciurile astea două cu Real Sociedad, am fi meritat mai mult în meciul cu Leverkusen de acasă, și apoi și cu Manchester am fi meritat. I-am dominat acasă și am avut un penalti clar la Texeira, nu ni l-au dat. Iar acest lucru se întâmplă de fiecare dată în confruntările dintre marile Europei și celelalte din Estul Europei. Am văzut că asta se întâmplă chiar și în fotbalul românesc. Toată lumea spune că eu mă plâng de arbitri, dar așa se întâmplă”, a declarat Mircea Lucescu.
În urma rezultatelor din ultima etapă, s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor echipele Manchester United, Bayer Leverkusen (Grupa A), Real Madrid, Galatasaray (Grupa B), Paris Saint-Germain, Olympiakos Pireu (Grupa C), Bayern Munchen și Manchester City (Grupa D), Chelsea, Schalke 04 (Grupa E), Borussia Dortmund, Arsenal Londra (Grupa F), Atletico Madrid, Zenit St. Petersburg (Grupa G), FC Barcelona, AC Milan (Grupa H), iar în „16-imile” Ligii Europa au ajuns ?ê?£ahtior Donețk, Juventus Torino, Benfica Lisabona Viktoria Plzen, FC Basel, Napoli, FC Porto și Ajax Amsterdam.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















