
Parchetul din Grossetto a anunțat sâmbătă arestarea lui Francesco Schettino, comandantul navei de croazieră Costa Concordia, după ce pachebotul a naufragiat în noaptea de vineri spre sâmbătă în apropiere de Insula Giglio. Comandantul Francesco Schettino a fost plasat în stare de arest pentru omucidere multiplă, naufragiu și abandonarea navei în timp ce numeroși pasageri încă mai trebuiau să fie salvați, au anunțat surse judiciare. Procurorul care a decis să pună sub sechestru nava și cutiile negre cu înregistrarea conversațiilor, care au fost deja găsite, a anunțat că impactul s-a produs la ora locală 21.45, „dar Căpitănia nu a fost avertizată imediat”.
Decizia arestării comandantului a fost luată în urma interogării acestuia timp de câteva ore. El declarase anterior, pentru un post de televiziune, că nava s-a „lovit de un afloriment stâncos” care nu figura pe hărțile sale nautice. Comandantul „s-a apropiat foarte neîndemânatic de Insula Giglio, a lovit o rocă ce s-a încastrat în flancul stâng, determinând nava să se încline și lăsând o cantitate enormă de apă să pătrundă la bord într-un interval de două-trei minute”, a declarat Francesco Verusio, procurorul din Grossetto.
Pe de altă parte, unul dintre directorii armatorului navei de croazieră Costa Concordia a negat că nava a deviat de la traiectoria sa normală. În opinia acestuia, singurul lucru sigur este că nava a lovit o rocă, iar evacuarea care a urmat a fost îngreunată de înclinarea navei, mai întâi la 20 de grade, iar în prezent la 80 de grade.
Pe de altă parte, echipele de intervenție au auzit în cursul dimineții de ieri o voce în zona Punții 3 a navei Costa Concordia. Acestea au localizat în cele din urmă persoana care rămăsese blocată la bord, precizând că este vorba despre un membru al echipajului găsit în viață și care urma să fie evacuat. După descoperirea, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, a unui cuplu de tineri sud-coreeni, numărul estimat de persoane dispărute a coborât la 39, potrivit autorităților locale.
Pompierii au explicat că cercetările la Costa Concordia sunt dificile din cauza înclinării foarte mari a navei pe o parte, la 80 de grade, și din cauza faptului că ea este semiinundată. Prefectul din Grossetto Giuseppe Linardi anunțase sâmbătă trei morți confirmați și 41 de persoane dispărute după confruntarea listei armatorului – care prezintă 4.231 sau 4.229 de pasageri și membri ai echipajului – cu lista salvatorilor.
La rândul său, prefectul a evocat riscul unei poluări, având în vedere cele 2.380 de tone de motorină din rezervoarele pachebotului.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















