
Executivul a decis, ieri, să reducă cu 20% numărul de posturi din administrația publică centrală, reprezentând ministere și agenții guvernamentale. Consilierul pe probleme economice al premierului, Ionuț Popescu, a declarat că Emil Boc le-a solicitat miniștrilor reducerea cu 20% a aparatului birocratic din ministere. "Trebuie spus că 20% nu este un pat al lui Procust. Li s-a stabilit miniștrilor o țintă. Cam cu 20% să fie reducerea. Miniștrii vin cu propuneri: la unul poate să fie 17%, la altul 22%, dar ca țintă este 20% reducerea de personal în aparatul birocratic din ministere", a explicat Popescu.
Guvernul va reduce cu 20% numărul de posturi din administrația publică centrală, reprezentând ministere și agenții guvernamentale.
"Decizia se referă numai la funcționarii din administrația centrală, nu la angajații din întregul sector bugetar. S-a constatat că numărul funcționarilor din ministere a crescut în ultimii ani foarte mult și s-a decis în Guvern, pe baza discuțiilor de miercuri seara din Coaliție, o ÇraționalizareÈ a posturilor din administrația centrală", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Măsura urmărește reducerea cheltuielilor, în condițiile în care ținta de deficit bugetar pentru 2009 este de 2% din PIB.
"Cele mai aprinse discuții din ședința de aseară (n.r. miercuri) a coaliției au vizat reducerea cheltuielilor salariale din sectorul bugetar, întrucât niciun ministru nu este dispus să anunțe că urmează disponibilizări. Executivul este, însă, nevoit să reducă cu aproape 20% personalul angajat la stat pentru a putea majora salariile bugetarilor astfel încât să nu fie afectată ținta de deficit bugetar de 2% din produsul intern brut", au declarat surse din guvern, citate de televiziunile de știri.
Premierul Emil Boc și ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, au declarat de mai multe ori în ultimele săptămâni că suma cheltuielilor cu personalul din administrația publică va fi redusă gradual cu până la 20% comparativ cu 2008, prin eliminarea de la bugetare a aproximativ 139.500 posturi vacante din instituțiile publice centrale și locale existente la 31 decembrie 2008.
Într-un document transmis sindicatelor de către Guvern săptămâna trecută se arată că Executivul intenționează ca, în 2009, să majoreze salariile bugetarilor, dar numai ținând cont de creșterea prognozată a prețurilor de consum și să fie aplicată începând cu trimestrul II al anului 2009, iar în a doua parte a acestui an să fie asigurată "o creștere salarială corespunzătoare" cu creșterea productivității muncii.
Greu de atins
Analiștii economici consideră că, deși este "un pas în direcția cea bună", ținta de deficit bugetar a noului Guvern, de 2% din PIB, va fi greu de realizat. Potrivit unui raport Citi, numai deficitul fondului de pensii ar putea depăși 2% din PIB, iar o soluție pentru România ar fi un aranjament cu FMI.
Analiștii băncii americane sunt de părere că prioritatea autorităților române este, în acest moment, să îmbunătățească disciplina și performanța fiscală astfel încât deficitul bugetar să poată fi coborât la niveluri "mai rezonabile".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















