La centrul de examen din incinta Scolii Generale nr. 11 din Drobeta-Turnu Severin a fost descoperita, in ziua celei de-a treia probe, o frauda mai putin obisnuita. Cu toate ca, pana in acel moment, reusise sa-i insele pe supraveghetori, tanarul Dumitru Valentin Boescu, absolvent al scolii generale din localitatea Malovat, a fost depistat ca fiind intrus in sala de examen, substituindu-l pe fratele sau Dumitru Mihail Boescu. Cu toate ca avea carte de identitate, pentru a insela vigilenta profesorilor Valentin s-a legitimat doar cu certificatul de nastere al fratelui sau. Ancheta demarata imediat de catre Inspectoratul Scolar Mehedinti a dovedit ca pe legitimatia de examen si pe fisa candidatului fusesera aplicate, cu intentie, fotografii diferite. Cel care a incercat sa promoveze examenul prin frauda a fost exclus de pe lista candidatilor. Dupa finalizarea anchetei, conducerea Inspectoratului scolar va stabili vinovatia cadrelor didactice supraveghetoare, dupa care ar putea dispune aplicarea de sanctiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















