Home Imobiliare Aproape 80% din locuinte sunt construite din fondurile populatiei

Aproape 80% din locuinte sunt construite din fondurile populatiei

DISTRIBUIŢI

– Numarul acestora a scazut, in primul semestru, in timp ce numarul locuintelor construite din subventii bugetare a crescut

– Valoarea lucrarilor de constructii e mai mare cu 5,5%

Institutul National de Statistica anunta ca, desi numarul locuintelor terminate din fondurile populatiei, in primul semestru al acestui an, a fost mai mic cu 908 fata de semestrul corespunzator din anul 2002, aceasta categorie continua sa detina ponderea cea mai mare – 77,4% din totalul locuintelor terminate. La 30 iunie 2003 se aflau in diferite stadii de executie ale lucrarilor de constructii, in regia agentilor economici si a populatiei, 85.097 de locuinte. Dintre acestea, 36,8% erau in stadiu avansat de finalizare, respectiv 840 fiind locuinte terminate si nereceptionate si 30.463 locuinte in stadiu de finisaj.

Valoarea lucrarilor de constructii in semestrul I 2003 a fost de 60.973,0 miliarde de lei, in crestere cu 5,5% fata de semestrul I 2002; din acestea, 90,4% au reprezentat lucrarile de constructii realizate in sectorul majoritar privat. Pe tipuri de lucrari, ponderea cea mai mare a revenit lucrarilor de constructii noi si reparatii capitale (74,7%). Lucrarile de constructii noi (34.525,9 miliarde de lei) au reprezentat 56,6% din valoarea totala a lucrarilor de constructii, iar in cadrul acestora, ponderea cea mai mare au detinut-o lucrarile executate la constructiile ingineresti si la cladirile rezidentiale (45,1%, respectiv 29,4%). Lucrarile de reparatii capitale au fost de 11.016,3 miliarde de lei (18,1% din valoarea totala a lucrarilor de constructii), iar lucrarile de intretinere si reparatii curente, realizate la cladiri si constructii existente, au reprezentat 25,3% din valoarea totala a lucrarilor de constructii. In primele sase luni ale acestui an s-au eliberat, pentru cladiri rezidentiale, 11.880 autorizatii de construire, dintre care cele pentru cladiri rezidentiale cu o locuinta reprezentand 97,6%. Cladirile rezidentiale pentru care s-au eliberat autorizatii de construire au prevazute, conform proiectelor, un numar de 13.824 locuinte, cu o suprafata utila de 1.968,9 mii mp. Numarul locuintelor terminate, in semestrul I 2003, a fost de 9.691, in crestere cu 230 locuinte fata de semestrul I din anul precedent. Din subventii bugetare au fost realizate 2.080 locuinte, inregistrand o crestere de 1.125 locuinte, fata de semestrul I 2002.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.