Pentru prima data in ultimii 10 ani, regimul comunist din Coreea de Nord pregatise pentru ieri, la aniversarea a 55 de ani de la dobandirea independentei, o parada militara pentru prezentarea unei noi rachete balistice si chiar un test nuclear. Un reprezentant al Rusiei urma sa ia parte la festivitati, in virtutea relatiilor speciale bilaterale. Alaturi de China, Coreea de Sud, Japonia si Statele Unite, Moscova a luat parte la convorbirile de luna trecuta privind ambitiile nucleare ale Phenianului, terminate cu un esec.
Potrivit presei sud-coreene, noua arma are o raza de actiune de 4.000 km, mai mare decat a rachetei Taepodong-1, lansata asupra Japoniei in 1998. Racheta a fost construita in 2002 si ar urma sa se adauge deja existentelor Scud si Rodong, cu raza medie de actiune de 1.300 km.
In ceea ce priveste testul nuclear, majoritatea expertilor si a responsabililor americani nu credeau ieri ca presedintele Coreii de Nord, Kim Jong Il, era pregatit sa autorizeze efectuarea unui test nuclear, anuntat in urma cu o saptamana. Administratia Bush este de parere ca un test nuclear realizat de Coreea de Nord ar dezechilibra fortele militare din Asia si ar determina o cursa a inarmarii in regiune, afectand totodata pozitia Coreii de Nord la urmatoarea runda de negocieri. Mai mult, autoritatile nord-coreene ar putea pierde sprijinul Rusiei, Chinei si chiar al Coreii de Sud. Primele doua, membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, s-ar vedea nevoite sa sustina o rezolutie care ar impune noi sanctiuni regimului de la Phenian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















