Ucraina nu mai are ambasador in Romania. Cel care a indeplinit pana acum aceasta misiune, Anton Buteiko, si-a dat demisia in semn de protest fata de politica promovata de presedintele tarii sale fata de Moscova. Leonid Kucima a semnat, la 19 septembrie, acordul de constituire, alaturi de Rusia, Belarus si Kazahstan, a unui Spatiu Economic Unic (EEP). Potrivit presei de la Kiev, cererea lui Buteiko a fost aprobata.
-Am solicitat eliberarea mea din functie fiind convins ca documentele privind EEP au fost elaborate cu incalcarea prevederilor legislatiei nationale si ale Constitutiei. Esenta textelor semnate la Ialta contravin intereselor Ucrainei-, a explicat Buteiko. Apreciat drept unul dintre cei mai experimentati diplomati ai tarii, fost prim-ajdunct al ministrului de externe si fost ambasador in Statele Unite, el a precizat ca a demisionat -pentru a protesta fata de colaborarea Ucrainei cu Rusia-. Potrivit spuselor sale, -a intretine relatii normale cu Moscova reprezinta pentru Kiev o axioma. Intre Germania si Marea Britanie exista raporturi bune, in plina dezvoltare, fara ca cele doua state sa fie membre CSI sau EEP-, a tinut el sa explice. Intrebat care-i sunt planurile de viitor, Buteiko a precizat ca, inainte de toate, -imi voi organiza ceremonia de ramas bun conform procedurii folosite la Bucuresti. Apoi, ma voi pregati sa ma stabilesc la ferma. Am acolo o gradina bogata. Voi cultiva varza-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















