Uniunea Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR) acuza autoritatile ca ignora normele europene privind siguranta alimentatiei, permitand importuri de carne de pui neconforma cu normele in vigoare si la preturi de dumping, situate in jurul a 500 dolari/tona.
Potrivit unui comunicat al UCPR, in lunile ianuarie si februarie 2006, importurile de astfel de carne au reprezentat circa 40% din total consumului intern, provenind din SUA (51%), Brazilia (27,1%) si UE (18%). In tarile de origine carnea este produsa pe baza de fainuri proteice de origine animala, biostimulatori, promotori de crestere si antibiotice, ca factori de crestere, lucru interzis de normele europene. De asemenea, UCPR apreciaza ca nivelul de contaminanti si reziduuri, adica cel al nitrofuranilor, cloranfenicolilor, steroizilor etc, nu este verificat conform actelor normative in vigoare, iar certificarea sanitar-veterinara nu se face conform normelor europene, existand chiar derogari in raport cu normele impuse carnii romanesti.
UCPR acuza autoritatile si de faptul ca permit comercializarea acestei carni fara respectarea normelor interne privind ambalarea, etichetarea si locul de comercializare. Aceasta atitudine a autoritatilor produce crescatorilor romani pierderi de circa 500.000 euro pe zi, adica in jur de 15.000.000 euro lunar, acestia fiind amenintati de spectrul falimentului, cu atat mai mult cu cat importurile se fac la pret de dumping.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















