Dezvaluire
Un jurnalist de televiziune rus, Arkadi Mamontov, a afirmat ca in Ucraina au existat inchisori secrete CIA, unde ar fi fost adusi prizonieri irakieni si afgani, transferati de la centre similare de detentie din Polonia si Romania. Mamontov a apreciat ca, -cel mai probabil, prizonierii au fost transferati in Ucraina, fiind adusi din Polonia si Romania-. In opinia sa, -Ucraina avea nevoie de amplasarea pe teritoriul sau a unor astfel de centre pentru prizonieri irakieni si afgani, pentru a-si putea demonstra fidelitatea fata de Statele Unite-.
Incredere
Ministrul bulgar de externe, Ivailo Kalfin, considera ca nu exista nici un motiv pentru activarea clauzei de salvgardare, care ar putea amana aderarea Sofiei la UE pana in 2008. Kalfin a declarat ca amanarea ar necesita o decizie speciala pentru a anula ratificarea, de catre unele state membre, a tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE.
Intrebari
Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, CIA a adoptat metode agresive de anchetare si interogare, care i-au facut pe analisti si pe aliatii SUA sa se intrebe cat de mult ramane ea o agentie de informatii si cat reprezinta o extensie a puterii prezidentiale americane. CIA -si-a scos manusile-, dupa 11 septembrie, iar tehnicile de interogare a detinutilor suspectati de afiliere la reteaua al-Qaida s-au inasprit, transformand unele dintre aceste persoane in -detinuti-fantoma-, din presupusele inchisori secrete ale agentiei.
Mustrare
Congresul ar trebui sa adopte o rezolutie de cenzurare a presedintelui George W. Bush pentru ca a aprobat ascultarea fara mandat a convorbirilor cetatenilor americani, a declarat un senator democrat. Senatorul Russ Feingold a declarat pentru postul de televiziune ABC ca intentioneaza sa faca presiuni pentru ca cele doua camere sa adopte o rezolutie de cenzurare (mustrare) a presedintelui pentru programul ilegal de supraveghere autorizat de Casa Alba, dupa atentatele de la 11 septembrie.
Ordin
Judecatorul care a prezidat procesul celor 148 de etnici siiti acuzati ca au incercat sa il asasineze pe Saddam Hussein in 1982 a declarat, luni, in timpul procesului fostului dictator, ca i-a condamnat el insusi la moarte si a insistat ca procedura a fost legala. -L-au atacat pe presedintele tarii si au recunoscut acest lucru-, a afirmat Awad Hamed al-Bandar, fost sef al Curtii Revolutionare Irakiene, in procesul in care el, Saddam si alte sase persoane sunt acuzate de crime impotriva umanitatii.
Deocamdata nu
Ministrul britanic de externe, Jack Straw, a declarat ca o interventie militara impotriva Iranului este de neconceput si nu se afla pe agenda Statelor Unite. Straw a facut si o comparatie intre pozitia actuala a Iranului si cea din trecut a Irakului, afirmand ca regimul de la Bagdad lansase atacuri cu rachete impotriva a cinci tari, invadase doua state si folosise arme chimice. -Iranul nu este intr-o astfel de situatie. Nu ma astept sa ajunga intr-o astfel de situatie-, a mai spus el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















