Primul care a evocat posibilitatea ca Rusia sa solicite o prelungire a prezentei sale militare in Transnistria a fost insusi presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. La momentul respectiv, acea declaratie a fost trecuta, oarecum, cu vederea. Dar iata ca, in drum spre Otawa, unde ieri au inceput lucrarile de doua zile ale reuniunii NATO – Rusia, ministrul rus al apararii, Serghei Ivanov, a confirmat informatia. Totodata, el a tinut sa faca unele precizari referitoare la noua doctrina militara a Rusiei si care confera Moscovei dreptul de a recurge la lovituri preventive in cazul aparitiei unor amenintari la adresa securitatii nationale.
-Daca nu vom putea rezolva totul pana la sfarsitul acestui an, ceea ce este foarte posibil, Moscova ar putea solicita Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) o prelungire a termenului de evacuare din Transnistria a patrimoniului sau militar-, explica responsabilul rus ziaristilor care-l insotesc pe Ivanov in voiajul sau, ce mai cuprinde, alaturi de Canada, si o vizita la Washington. Potrivit afirmatiilor sale, Rusia este gata sa-si onoreze angajamentele asumate, retragandu-si trupele si armamentul pana la 31 decembrie 2003, dar -pentru asta este nevoie de vointa politica, in special din partea celor care trebuie sa ridice bariera si sa dea unda verde-. Aluzie evidenta la separatistii transnistreni, care, spune Ivanov, au impiedicat derularea in bune conditii a operatiunilor de evacuare. Baza din Transnistria, a amintit oficialul rus, -este cea mai mare din Europa, acolo fiind concentrata o enorma cantitate de armament, tehnica si echipament de lupta. Totul trebuie dus in Rusia. In ultimii trei ani, Rusia s-a straduit din toate puterile sa se incadreze in termenul fixat, dar dupa plecarea fiecarui esalon, Tiraspolul venea cu alte si alte pretentii, incercand in fel si chip sa boicoteze ducerea la indeplinire a obligatiunilor-, s-a plans Ivanov, de parca transnistrenii ar fi indraznit sa ridice vreun deget impotriva rusilor fara consimtamantul Moscovei.
Dar asta e alta poveste. Revenind insa la discutia lui Serghei Ivanov cu jurnalistii rusi, ministrul a precizat ca -Rusia nu intentioneaza sa incalce prevederile acordului incheiat cu partea americana privind reducerea potentialului strategic ofensiv-. Aceasta punere la punct a lucrurilor intervine dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Vladimir Putin dezvaluia existenta unor arsenale de rachete grele, care ar putea fi puse oricand in stare de lupta. -Nimeni nu are de gand sa faca acest lucru asa, orbeste, fara a tine cont de nimic-, a considerat oportun sa adauge ministrul rus al apararii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















