Dupa ce le-a promis chinezilor o mare de petrol si gaze naturale, incheind, in acest sens, un impresionant pachet de acorduri economice valorand miliarde de dolari, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a putut, in sfarsit, sa-si indeplineasca o dorinta. Aceea de a fi oaspetele calugarilor budisti ai Templului Shaolin, renumit pentru artele lui martiale, in special kung fu, si care figureaza pe lista patrimoniului mondial al ONU.
Mare admirator al luptelor orientale, presedintele Rusiei este detinatorul unei centuri negre la judo. Una din fiicele lui invata limba chineza. -O inteleg perfect-, spunea Putin intr-un interviu acordat, in ajunul vizitei la Beijing, presei chineze. -Va avea posibilitatea sa atinga <in original> literatura chineza, aceasta mareata bogatie spirituala si filosofica-. Insotit de gazde, Putin a fost in sala de meditatii si in sala de lupte, dar a refuzat sa-si incerce talentul in arta ushu. Invitat de unul din -elevii- care tocmai isi terminasera exercitiile -energetice- sa-l loveasca, presedintele Rusiei a preferat sa-l bata amical pe umar. -Mai bine nu, daca imi da una-, s-a scuzat, zambind, Putin, impresionat de antrenament.
Avem resurse!
Mult mai impresionante au fost insa rezultatele discutiilor purtate de Putin la Beijing cu omologul sau chinez, Hu Jintao. -Federatia Rusa a luat hotararea de a construi un oleoduct din Siberia orientala pana la Oceanul Pacific-, a anuntat Putin, precizand ca societatile Transneft si National Petroleum au semnat deja documentele corespunzatoare. Conducta va fi gata pana in 2008. In schimb, partea chineza a promis sa investeasca peste 2 miliarde de dolari in economia rusa in viitorul apropiat. De asemenea, Putin si gazdele sale au decis crearea unui nou sistem de transport al gazelor naturale catre China, sistem care va permite ca anual marele vecin estic al Rusiei sa primeasca pana la 80 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. -Este etapa secunda a colaborarii noastre in domeniul energetic-, a subliniat Putin, asigurand ca gigantul Gazprom – realizatorul proiectului evaluat la 10 miliarde de dolari – are resurse -pentru a satisface necesarul atat al Europei, cat si al Rusiei si Chinei-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















