Home În Lume Arafat era sa moara

Arafat era sa moara

DISTRIBUIŢI

Liderul Autoritatii palestiniene a suferit, saptamana trecuta, un atac de cord foarte periculos pentru varsta lui, anunta, in numarul sau de ieri, cotidianul britanic -The Guardian-, citand declaratiile unui colaborator, neidentificat, al lui Yasser Arafat. Potrivit acestuia, informatia nu a fost facuta publica pentru a nu crea panica.

Primele zvonuri referitoare la o deteriorare a starii de sanatate a lui Arafat au inceput sa circule la sfarsitul lunii septembrie, cand s-a vorbit despre o gripa rebela contactata de presedintele palestinian. Cum nimic nu parea sa ajute la ameliorarea situatiei, s-a apelat chiar la ajutorul unui medic adus special din Iordania si care, in cateva zile, a reusit sa-l puna pe Arafat pe picioare. Simtindu-se mai bine, Arafat s-a incumetat la o plimbare prin curtea resedintei sale din Ramallah, unde este blocat de mai bine de un an si jumatate de trupele israeliene si unde se afla inclusiv cartierul general al Autoritatii palestiniene. In fata camerelor de luat vederi, el a declarat ca -boala a trecut-. Dar saptamana trecuta, ziaristii au fost, din nou, impiedicati sa ajunga la Arafat. A avut doar o singura aparitie televizata, pe ecran aparand chipul unui Arafat extrem de palid, epuizat si foarte slabit. S-a explicat ca este vorba de o banala raceala. In realitate insa, a fost un atac de cord. -Medicii sunt convinsi ca isi va reveni complet. Totul este sub control, nu exista motive de ingrijorare-, a afirmat responsabilul palestinian citat de -The Guardian-. Oricum, nota, mai in gluma, mai in serios, Arafat nu are nevoie acum de vreo boala care sa reclame vreun tratament in strainatate. Doar Israelul a evocat in repetate randuri ideea deportarii lui Arafat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.