
Ovidiu Burcă a jucat primul meci pentru Cottbus
Fundașul Ovidiu Burcă a jucat toate cele 90 de minute în partida pe care Energie Cottbus a cåștigat-o cu 2-1 în fața lui Werder Bremen. Acest meci, disputat pe 21 februarie, a reprezentat debutul romånului în prima ligă din Germania, Burcă profitånd din plin de absențele principalilor apărători centrali. „Sunt fericit că am făcut acest pas foarte important pentru mine. La un moment dat, nu mai credeam că pot să-mi îndeplinesc visul de a juca în Bundesliga“, a declarat fostul fotbalist al lui Dinamo și FC Național.
Acest debut a venit la un an și jumătate după ce Energie l-a înregimentat și, mai mult decåt atåt, conducerea îl anunțase în iarnă că este pus pe lista de transferuri.
Burcă a povestit care a fost conjunctura care l-a propulsat în primul „11“ al echipei din Cottbus: „Înaintea meciului cu Werder, echipa se confrunta cu probleme de efectiv. Ambii fundași centrali erau suspendați, iar antrenorul avea de ales între mine și un apărător provenit de la juniori. A mizat pe mine, deși în iarnă mi-a spus să îmi caut alt club, iar la final Energie a învins cu scorul de 2-1. A doua zi, toată presa a lăudat evoluția mea și s-a ajuns la concluzia că pot reprezenta o soluție și în meciurile următoare“.
Burcă a menționat că i-au folosit foarte mult cele șase luni în care a fost împrumutat de Energie la clubul chinez Beijing Guoan.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















