Pe 16 octombrie 1978, in scaunul papal era ales preotul catolic polonez Karol Wojtyla, tanar, plin de viata si surazator. Astazi, batran si bolnav, este mai aproape ca niciodata de misiunea sa, pe care nu vrea sa o abandoneze cu nici un pret. Dorit inca pe scaunul pontifical sau deja inlocuit in mintea unora dintre cardinali, Papa Ioan Paul al II-lea a reusit sa duca pana la capat ceremoniile organizate ieri in cetatea sfanta a Vaticanului cu ocazia celor 25 ani de pontificat.
Un pontificat istoric, dupa cum recunosc la unison crestinii din intreaga lume, practicanti si cuvantului lui Iisus sau teoreticieni ai fenomenului. Putini ar fi crezut ca primul papa neitalian in 500 de ani va reusi sa calatoreasca atat de mult pe intreaga planeta, de la un pol la celalalt, lasand astfel semnul aparitiei sale istorice in fruntea Bisericii Catolice. El i-a cucerit imediat pe scepticii italieni, care astazi il considera un gigant din punct de vedere moral, la fel de mult ca un bunic de la care asteapta un sfat la greu. Presedintele italian, Carlo Azeglio Ciampi, in cuvantul de felicitare adresat Suveranului Pontif, a amintit de increderea pe care i-o acorda italienii, nefiind insa mai putin adevarat ca nu sunt putini si cei care nu sunt de acord cu viziunea traditionalista a Papei despre avort, contraceptie, celibat sau celibatul preotilor catolici. Nimeni nu contesta insa importanta implicarii sale in lupta pentru pace, chiar daca o surpriza mai putin placuta a facut ca Premiul Nobel pentru pace sa nu-i fie atribuit anul acesta, in ciuda asteptarilor unanime. In istorie va ramane si lupta sa pentru reconcilierea lumii crestine cu cea ebraica, precum si rolul determinant in caderea comunismului.
Prietenii si apropiatii sai sunt convinsi ca Papa Ioan Paul al II-lea va ramane in fruntea Bisericii Catolice pana la sfarsitul vietii, in ciuda imaginii de om a carui sanatate ar putea intr-o zi sa nu-i mai permita sa se miste. De partea cealalta, nu sunt putini cei care spera intr-o -demisie- a Papei, ceea ce este practic imposibil de crezut ca se va intampla, cel putin in acest moment.
Ieri, cardinali si oameni obisnuiti din toata lumea au asistat la slujba pontificala speciala, marcata de cuvantul Suveranului Pontif, programat initial. -Papa Ioan Paul Cel Mare-, dupa cum cred multi catolici ca o sa ramana in istorie, a vorbit lumii crestine pe aceleasi teme dragi, de la dialogul cu lumea islamica, menit sa previna atacuri de genul celor de la 11 semprembrie, la problema abuzului asupra copiilor. Papa a vorbit pret de cinci minute, cu o voce mai puternica decat cea din ultimele saptamani. El a pledat pentru implicarea mai puternica a preotilor catolici in problemele grave ale prezentului, in special in legatura cu acuzatiile de abuzuri asupra copiilor aduse unor preoti catolici din lumea intreaga.
Doctor Honoris Causa al Universitatii -Spiru Haret-
Incepand de ieri, Papa Ioan Paul al II-lea este Doctor Honoris Causa al Universitatii -Spiru Haret-. Evenimentul, o premiera pentru invatamantul universitar romanesc si ortodox, a avut loc in cadrul unei ceremonii desfasurate in Amfiteatrul Studio al Universitatii -Spiru Haret- si al Televiziunii Romania de Maine, in prezenta Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, si a Nuntiului apostolic la Bucuresti, monseniorul Jean-Claude Perisset. Au fost evocate in cadrul ceremoniei intalnirile dintre Patriarhul Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea, vizitele istorice in Romania si la Vatican ale celor doi inalti ierarhi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















