Unul dintre combinatele importante de prelucrare a lemnului din Bistrita, Mopal SA, se confrunta la aceasta ora cu grave probleme. Alaturi de o greva spontana declarata de catre muncitorii de aici, perspectiva falimentului este din ce in ce mai plauzibila.
Astfel, muncitorii din fabrica, conform lui Adolf Bloos, liderul CNSLR–Fratia-, filiala Bistrita, au preferat sa intre in greva generala, fiind total nemultumiti de modul in care sunt tratati de conducerea administrativa. De asemenea, liderul sindical a adus si numeroase acuze la adresa conducerii administrative a fabricii Mopal Bistrita si a modului in care fostul FPS a privatizat-o. Muncitorii au intrerupt lucrul, ieri, nemultumiti de faptul ca li s-a cerut sa munceasca un numar de ore dublu, comparativ cu cele pentru care sunt platiti. Conform aceluiasi lider al CNSLR–Fratia- Bistrita, conducerea fabricii i-a amenintat pe muncitori ca vor fi dati afara daca nu vor accepta conditiile impuse.
-Schimbarea normei de munca nu a fost negociata cu sindicatele. Acesta este lucrul care i se reproseaza conducerii. Din pacate, noi nu putem interveni, fiindca liderul nostru de sindicat, Eronim Irotei, a fost dat afara-, a declarat dl Bloos. Muncitorii au oprit lucrul si au cerut sa li se respecte programul de lucru stabilit prin negociere. -Nu stim ce se va intampla cu ei. Noi credem ca cel mai bine pentru aceasta fabrica este sa intre in faliment-, a declarat Adolf Bloos.
Directia Finantelor Publice Bistrita-Nasaud a cerut, prin directorul general Gheorghe Sabau, declansarea falimentului la Mopal, dar solicitarea a fost respinsa, intrucat firma se afla in reorganizare judiciara. Firma Mopal este unul dintre cei mai mari datornici la bugetul de stat din acest judet. Liderul judetean al CNSLR–Fratia- a mai declarat ca privatizarea combinatului de prelucrare a lemnului din Bistrita cu firma Electronum SA din Bucuresti a fost o greseala. Electronum a fost infiintata dupa desprinderea de Intreprinderea de Comert Exterior Dunarea (controlata, inainte de 1989, de fosta Securitate). Conform liderului de sindicat, Electronum a cumparat 70% din pachetul de actiuni al fabricii, de la fostul FPS, cu suma de cinci miliarde de lei, cu conditia sa faca investitii in valoare de trei miliarde. Societatea Mopal era evaluata in acel moment la 49 miliarde de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















