Companiile producatoare vor fi nevoite in viitor sa faca publice date despre substantele pe care le lanseaza pe piata. Masura este pe cale de a fi introdusa de catre Comisia Europeana, in contextul presiunilor tot mai mari ale consumatorilor, insa organizatia Greenpeace avertizeaza ca intentia executivului european nu va fi de natura a opri comercializarea substantelor care ar urma sa fie listate ca nocive.
Potrivit propunerii care urma sa fie data publicitatii ieri la Bruxelles, peste 30.000 de substante vor fi supuse la diferite teste, pentru a li se masura gradul de siguranta.
Propunerea Comisiei Europene ar urma sa fie supusa aprobarii Parlamentului peste un an, astfel incat ea s-ar putea transforma in lege europeana tocmai in 2005. Ea este vazuta ca cea mai importanta reglementare in materie din ultimii 20 de ani, iar autorii ei cred ca va schimba radical metodele de control la care sunt supuse in prezent produsele chimice. Astfel, companiile ar urma sa fie obligate sa supuna unor teste, inainte de a le pune in vanzare, toate substantele pe care le scot pe piata, in conditiile in care in prezent doar 10% dintre acestea sunt supuse la teste detaliate si obligatorii. Astfel ar putea fi depistate produsele potential cancerigene sau care dauneaza in general sanatatii, care ulterior ar putea fi catalogate ca -substante cu grad foarte mare de risc-. Scopul declarat al reglementarilor pe care le intentioneaza UE este acela de a se garanta scoaterea de pe piata a acestor produse si inlocuirea lor cu altele sigure. Spiritul in care ar trebui sa se produca aceasta schimbare este insa cel al economiei de piata, in sensul ca eliminarea lor ar urma sa se datoreze consumatorilor, care ar trebui sa nu le mai cumpere. Aceasta pentru ca substantele care vor fi inscriptionate ca periculoase nu vor fi scoase de la vanzare, ci circulatia lor ar trebui sa fie controlata -adecvat-.
In viziunea Greenpeace, reglementarile pe care le intentioneaza UE ar fi un fel de jumatate de masura, mai exact rezultatul unui compromis intre politicieni si mediul de afaceri. -Ingrijorarea noastra este aceea ca nu este vorba decat de afaceri, ca de obicei, si companiile vor continua sa produca substante periculoase-, a apreciat un reprezentant al celei mai influente organizatii de protectie a mediului la nivel mondial. Argumentul a fost acela ca formularea -control adecvat- este mult prea vaga si explica totul prin presiunile puternice venite din partea producatorilor, care ar fi transformat propunerea Comisiei Europene intr-una favorabila lor.
Greenpeace a anutat, de altfel, ca va continua campania prin care incearca eliminarea de la vanzare a substantelor periculoase pentru sanatate. Scopul urmarit este acela de a introduce in textul viitoarelor reglementari obligativitatea inlocuirii produselor nocive cu altele cu grad crescut de siguranta. Producatorii se apara insa cu argumentele de ordin economic si social.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















