-Barbat, bucurestean, cu varsta cuprinsa intre 30 si 34 de ani, posesor al unui credit de consum, care are restante de valoare relativ mica-. Acesta este portretul-robot al rau platnicului roman, realizat de bancheri. Potrivit unor situatii statistice, cei mai multi dintre restantierii la plata creditelor bancare – 61% – sunt barbatii.
Potrivit unui material prezentat, ieri, de directorul general al Biroului de credit, Serban Epure, in cadrul conferintei -Piata creditului-, organizata de Finmedia, 208.940 de romani au in acest moment restante la una, doua, trei si chiar 10 banci. 80% din restantieri datoreaza bancilor 167,5 milioane de lei in contul creditelor de consum contractate, iar 15% din rau-platnici sunt -posesorii- unor credite facute prin intermediul cardului. Dintre cei care au contractat credite ipotecare, doar 1% au restante catre banca.
Restantieri chiar si la 10 banci
Asadar, dintre cei aproximativ 209 mii de romani care au -uitat- sa-si plateasca ratele, 177.929 sunt datori la o singura banca, in timp ce 25.265 au restante la doua institutii bancare. Exista insa, din pacate, romani care au facut si cate trei, patru sau chiar 10 imprumuturi pe care nu le-au achitat la scadenta. Astfel, peste 4.500 de romani au restante la trei banci, 900 – la patru institutii de credit, 227 – la cinci banci, 52 de romani au restante la plata creditelor catre sase banci, iar cate doua persoane au restante la noua, respectiv 10 banci romanesti. Valoarea creditelor restante era, la sfarsitul primului trimestru a.c., de aproximativ 200 de milioane de lei.
In acest moment, transmit date in sistem 22 de banci (n.r. – care acopera 96% din sectorul de retail), patru societati de credite de consum si o companie de leasing. Sunt in curs de activare domeniile asigurari, recuperare creante si telefonie mobila. Pe categorii de varsta, cel mai ridicat nivel al restantelor se observa pentru intervalul 30-34 de ani si, respectiv, 25-29 de ani, iar pe judete, cel mai ridicat nivel al restantelor, de peste 40 de milioane de lei, a fost consemnat in Bucuresti.
Potrivit prim-viceguvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Florin Georgescu, ponderea creditelor restante si indoielnice in total credite neguvernamentale si in total activ s-a mentinut, si anul trecut, la nivelul din 2004, respectiv 0,3% si 0,2%. Totodata, cresterea creditului neguvernamental va fi, in 2006, mai temperata comparativ cu 2005, de aproximativ 30% in termeni nominali, comparativ cu 45,3%, in 2005, fata de 2004.
Romanii nu pot pune bani deoparte
Faptul ca multi romani apeleaza la contractarea unui credit de consum in vederea achizitionarii unui aragaz sau frigider se datoreaza si din cauza ca acestia nu pot face economii. Mai putin de 20% din romani reusesc sa faca economii intr-o luna obisnuita, iar suma acumulata nu depaseste de cele mai multe ori un milion de lei vechi. 22% din cei care reusesc sa faca economii strang intre 2,1 si cinci milioane de lei vechi si doar 11% economisesc peste cinci milioane de lei vechi. Potrivit unui studiu realizat la sfarsitul anului trecut de catre Metro Media Transilvania, aproape jumatate din cei care fac economii au spus ca intentioneaza sa cheltuiasca sumele economisite, 20% depun banii la o banca, 20% plaseaza banii in alte forme de economisire si doar 11% opteaza sa-i investeasca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















