Home Economic-Financiar Romanii nu vor mai putea cultiva porumb sau cartofi pe dealuri

Romanii nu vor mai putea cultiva porumb sau cartofi pe dealuri

DISTRIBUIŢI

Potrivit unui ordin comun emis de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, incepand cu data aderarii Romaniei la UE, in cadrul Schemei Unice de Plati pe Suprafata – SAPS – vor trebui aplicate -bunele conditii agricole si de mediu-. Dintre acestea, cea mai importanta, si cu efecte pe termen lung, este cea potrivit careia se va interzice cultivarea plantelor prasitoare, gen cartofi, porumb, fasole, legume sau chiar a viei pe terenuri arabile cu panta mai mare de 12%.


Culturile de acest gen vor fi permise pe terenurile in panta doar daca acestea sunt terasate. De asemenea, ordinul mai prevede o serie de masuri, una dintre cele mai importante fiind eliminarea vegetatiei nedorite si a daunatorilor de origine vegetala, adica buruienile, pe terenurile arabile. In cazul pajistilor permamente se prevede mentinerea obligatorie a suprafetei acestora la nivelul care va fi constatat la data de 1 ianuarie 2007, dar si eliminarea totala a vegetatiei nedorite, a arbustilor si tufisurilor de pe suprafata acestora.

Potrivit acestui nou act normativ, bunele conditii agricole si de mediu sunt obligatorii pentru toti utilizatorii de terenuri agricole care solicita sprijin in cadrul SAPS dupa data aderarii, obligativitatea fiind extinsa pentru toate parcelele agricole din cadrul exploatatiei unui fermier, indiferent daca acesta solicita sprijin pentru toate parcelele pe care le are sau doar pentru o parte din acestea. Totusi, actul normativ prevede, in ceea ce priveste mentinerea suprafetei acoperite cu pajisti permanente la nivelul datei de 1 ianuarie 2007, ca fermierii nu au nicio obligatie in primul an dupa data aderarii.

Noile reglementari au la baza memorandumul aprobat de guvern, in luna mai 2005, prin care Romania a decis sa aplice, dupa data aderarii la UE, Schema Unica de Plati pe Suprafata – SAPS.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.